iază sau ează / când și cum se scrie ?

Cum se scrie corect ? Evadează / Evadiază sau Evadiează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : EVADEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu cred că evadează.

Nu, cred că evadează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Evadează – Cuvântul Evadează (a evada)

În urma furtunii toți locuitorii evadează de aici.

Deținutul evadează fiind ajutat de un camarad de al său.

După multă vreme fiara evadează din lanț.

Rând pe rând, toți elevii evadează din clasă.

Rușinat, Radu evadează chiar în această clipă.

Tiptil evadează din această grupare suspectă.

Cine evadează din acest lagăr o  termină rău.

Ai impresia că apa evadează din acest ținut.

Păsările evadează din pădure din cauza fumului.

Cum se scrie corect ? Luminează / Luminiază sau Luminiează ?

Cum se scrie corect ? Luminează / Luminiază sau Luminiează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : LUMINEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu luminează.

Nu, luminează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Luminează – Cuvântul Luminează (a lumina)

Un felinar luminează în depărtare.

Gândul la o viață mai bună îmi luminează calea.

Cine-mi luminează viața ?

Școala-ți luminează mintea.

În această zi soarele luminează mai puternic ca de obicei.

O rază se strecoară printre nori și luminează timid pământul.

Bătrânul privi în sus la cerul care se luminează a ploaie.

O lumânare aprinsă luminează trist peretele odăii.

Pe masă ,o lampă,luminează sărăcia acestei femei.

Ideile sale îi luminează calea spre un viitor mai bun.

Aveam în față imaginea orașului care se luminează  treptat sub ochii noștri.

Chipul ei se luminează la apariția ființei dragi.

Cum se scrie corect ? Editează / Editiază sau Editiează ?

Cum se scrie corect ? Editează / Editiază sau Editiează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : EDITEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu se editează.

Nu, se editează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Editează – Cuvântul Editează (a edita)

Se editează în acest an ultimul său roman.

Prietenul meu editează o carte cu istorioare hazlii.

Ea editează toate cercetările bunicului său.

La tipografia sa se editează o serie de romane de acțiune.

Profesorii își editează temele de cercetare.

Poetul român editează la Chișinău cartea sa de poezii.

Catedra de istorie a universității editează un șir de documente importante pentru istoria țării.

Mai mulți colegi de-ai mei își editează poeziile.

Care tipografie din țară editează rapid ?

Aici se editează rapid și avantajos orice lucrare.

Cum se scrie corect ? Intonează / Intoniază sau Intoniează ?

Cum se scrie corect ? Intonează / Intoniază sau Intoniează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : INTONEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu intonează.

Nu, intonează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Intonează – Cuvântul Intonează (a intona)

Copila intonează melodia pe care o auzise de la mama ei.

Fanfara de instrumentiști intonează imnul țării.

Intonează acest cântec dacă vrei să participi la festivitate.

La evenimentele solemne se intonează imnul țării.

Fiecare jucător intonează imnul țării sale.

Elevul  intonează melodia preferată.

La aceste competiții se intonează imnul național al învingătorilor.

Studenții acestei facultăți intonează cântecul lor.

Cum se scrie corect ? Egalează / Egaliază sau Egaliează ?

Cum se scrie corect ? Egalează / Egaliază sau Egaliează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : EGALEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu te egalează.

Nu, te egalează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Egalează – Cuvântul Egalează (a egala)

Golul dat de Ion egalează scorul acestui meci.

Doina și câinele ei sunt două finite care se egalează și se înțeleg reciproc.

Moartea egalează toți oamenii.

Ultima victorie egalează numărul ei de medalii cu cel al concurentei.

Profesorul egalează șansele fiecărui elev de a participa la concurs.

Mingea ajunge în coș și egalează scorul.

Mama egalează faptele celor doi copii ai săi.

Lucrarea sa se egalează după valoare cu cea a profesorului .

Cum se scrie corect ? Limitează / Limitiază sau Limitiează ?

Cum se scrie corect ? Limitează / Limitiază sau Limitiează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : LIMITEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu se limitează.

Nu, se limitează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Limitează – Cuvântul Limitează (a limita)

Tata limitează acțiunile fiicii sale pentru a o proteja de greșeli.

Activitatea lui se limitează până aici.

Cine limitează drepturile copiilor?

Legea limitează puterea unui șef de instituție .

Bugetul său limitează unele cheltuiele neprevăzute.

Ultimile acțiuni  limitează din autoritatea sa.

Ion nu se limitează doar la cuvinte ci trece la acțiuni.

Acțiunile sale nu se limitează doar cu o simplă avertizare.

Șeful limitează activitățile subalternilor săi cu scopul de a falimenta întreprinderea.

Cum se scrie corect ? Curtează / Curtiază sau Curtiează ?

Cum se scrie corect ? Curtează / Curtiază sau Curtiează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează.

Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : CURTEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu te curtează.

Nu, te curtează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Curtează – Cuvântul Curtează (a curta)

Tata crede că acest băiat îi curtează fata.

Ea știe că profesorul o curtează de multă vreme.

Ion o curtează pe cea mai frumoasă fată din clasă.

Cu câtă simplitate el curtează această fată.

Cine-mi curtează fata ?

De ce cât timp el o curtează dar oricum nu reușește să-i  câștige inima.

Pe tânăra actriță o curtează doi tineri.

Cum se scrie corect ? Audiază / Audează sau Audiează ?

Cum se scrie corect ? Audiază / Audează sau Audiează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -iază. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : Audiază

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu te audiază.

Nu, te audiază.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, „acest lucru se întâmplă” sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Audiază – Cuvântul Audiază (a audia)

Elevii audiază melodia apoi o reproduc.

În timpul lecției , copiii audiază mai multe poezii scrise și recitate de Grigore Vieru.

Studenții audiază cu plăcere cursurile profesorului.

Fata audiază cursul până la sfârșit.

De ce se audiază acest curs în școală?

Mama când audiază acest cântec plânge.

Careva audiază cântecele acestea?

Asistentul audiază ultimile sale înregistrări.

Comisia audiază atent fiecare participant.

Autoritățile locale audiază reprezentanții acestei structuri și hotărăsc să le accepte cererea.

La facultate se audiază în această săptămână un curs a profesorului de psihologie și prezența este obligatorie.

Nu pot să înțeleg de ce fetele audiază întruna cântecele Lolitei?

Cum se scrie corect ? Eliberează / Eliberiază sau Eliberiează ?

Cum se scrie corect ? Eliberează / Eliberiază sau Eliberiează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : ELIBEREAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu te eliberează.

Nu, te eliberează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Eliberează – Cuvântul Eliberează (a elibera)

Daniela eliberează pasărea din colivie și-i dă voie să se ridice în înaltul cerului.

Bătrânul eliberează fiara din laț.

Treptat fata se eliberează de grija sfâșietoare a părinților.

Vrăbiuța se zbate până se eliberează din laț.

Aici se eliberează actele absolvenților?

Cine eliberează această încăpere?

Socialismul eliberează omul muncitor de nesiguranța zilei de mâine.

El se eliberează din funcția dată pentru a petrece mai mult timp cu familia sa.

În grabă eliberează hambarele pentru a adduce o nouă recoltă.

Copacii se eliberează de haina albă a iernii.

În scurtă vreme familia sa eliberează casa și trec cu traiul la oraș.

Cum se scrie corect ? Cuplează / Cupliază sau Cupliează ?

Cum se scrie corect ?  Cuplează / Cupliază sau Cupliează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează.

Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : CUPLEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu se cuplează firele.

Nu, se cuplează firele.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Cuplează – Cuvântul Cuplează (a cupla)

După ce cuplează toate piesele rămâne încântat de munca sa.

Profesorul cuplează câteva elemente ce vor regenera energia necesară.

Pentru reușita experimentului, studentul cuplează două elemente.

Și atunci mi-a spus „cuplează firele”.

Cum se scrie corect ? Pariază / Parează sau Pariează ?

Cum se scrie corect ? Pariază / Parează sau Pariează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face cu ambele terminații, schimbându-și sensul.

Pariază vine de la „a paria”, joc de noroc.

Parează înseamnă „evită”, „face față”.

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu pariază.

Nu, pariază.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, „acest lucru se întâmplă” sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Pariază – Cuvântul Pariază (a paria)

Acest bărbat își pariază toată averea primită drept moștenire.

Poate că pariază des dar asta nu strică nimănui.

Băieții pariază că vor învăța.

Nu voi înțelege niciodată entuziasmul celor care pariază la jocurile de noroc.

La această masă se pariază sume mari.

El nu pariază niciodată, considerând pariul un păcat.

Tinerii se distrează și pariază la orice fleac.

Ion pariază mereu pe calul cu numărul doi.

Băieții pariază cine primul va ajunge la finiș.

El pariază pe câinele său și participă la întrecere.

Andrei nu pariază pe acest băiat.

Cine pariază dintre voi?

Cum se scrie corect ? Jonglează / Jongliază sau Jongliează ?

Cum se scrie corect ? Jonglează / Jongliază sau Jongliează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : JONGLEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu jonglează.

Nu, jonglează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Jonglează – Cuvântul Jonglează (a jongla)

Clovnul jonglează privind cu plăcere micii spestatori.

Ion jonglează cu cuvintele de parcă ar fi fost pregătit de o așa discuție.

Andrei jonglează cu portocalele de-ți pare că e la circ.

Băieții jonglează atât pe stadion cât și în curtea școlii.

Tânărul jonglează cu frazele cucerind inimile fetelor din jur.

Aveai impresia că jonglează cu problemele care se țineau scai de dânsul.

Fiecare jucător jonglează cu mingea pe teren înainte de a începe meciul.

Aș vrea să văd cum jonglează acest pici .

Uneori politicienii jonglează cu promisiuni și fraze frumoase.

Băiatul rupe câteva mere și jonglează cu atâta abilitate de nu-ți poți lua ochii de la el.

Cum se scrie corect ? Anulează / Anuliează sau Anuliază ?

Cum se scrie corect ? Anulează / Anuliează sau Anuliază ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : ANULEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu se anulează.

Nu, se anulează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Anulează – Cuvântul Anulează (a anula)

Directorul anulează hotărârea sa cu privire la participarea elevilor la concurs.

Guvernul actual anulează unele hotărâri luate de fostul guvern.

Comisia anulează examenele din acest an.

Conform unei decizii luate se anulează vacanța de toamnă.

Din cauza pandemiei se anulează toate excursiile în această perioadă de timp.

Sfiala îi anulează decizia sa de a reacționa la provocările colegilor.

Procurorul anulează contractul din cauza fraudelor unor proprietari.

Excursia planificată se anulează din cauza vremii.

Cum se scrie corect ? Radiază / Radează sau Radiează ?

Cum se scrie corect ? Radiază / Radează sau Radiează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -iază. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : Radiază

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu radiază.

Nu, radiază.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, „acest lucru se întâmplă” sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Radiază – Cuvântul Radiază (a radia)

Inima lui radiază de bucurie la vederea celor realizate.

Când o privește ochii lui radiază.

Acest felinar radiază nu numai lumină dar și căldură.

Toată ziua pământul a fost supus arșiței iar acum radiază la răcoarea serii.

De dimineață fața tatălui radiază de fericire.

Soarele radiază căldură și lumină.

Andreea este numai zâmbete iar chipul îi radiază de fericire.

Admir cum învățătoarea mea radiază numai bunătate în jur.

Fața îi rediază de bucurie când pricepe că va câștiga.

Oamenii ce radiază bunătate sunt fericiți.

Simți cum acești copii radiază de fericire?

Cum se scrie corect ? Invadează / Invadiază sau Invadiează ?

Cum se scrie corect ? Invadează / Invadiază sau Invadiează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : INVADEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu invadează.

Nu, invadează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Invadează – Cuvântul Invadează (a invada)

Gândacii invadează lanul.

Anul acesta omizile invadează livezile.

Mulțimea invadează piața centrală.

Țiganii invadează satele furând lucrurile prețioase ale țăranilor.

Viața virtuală invadează tot mai mult tânăra generație.

Lupii invadează pădurea din nordul țării.

Un roi  de albine invadează încăperea stârnind o panică mare printre copii.

Armata otomană invadează ținuturile din Carpați.

Bacteriile invadează penetrând și distrugând celulele.

Cum se scrie corect ? Afișează / Afișiează sau Afișiază ?

Cum se scrie corect ? Afișează / Afișiează sau Afișiază ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : AFIȘEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu se afișează.

Nu, se afișează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Afișează – Cuvântul Afișează (a afișa)

Alina își afișează toate emoțiile sale.

Învățătoarea afișează pe tablă cele mai bune lucrări ale elevilor săi.

Consiliul elevilor afișează programul de activitate a liceului.

Directorul afișează orarul de lucru al colectivului.

Pe panou se afișează programul de concert al cercurilor  de creație artistică.

Pe ușă secretara afișează lista abiturienților.

Bătrânul afișează atitudinea sa disprețuitoare față de acest tânăr îngâmfat.

Diriginta afișează lista elevilor admiși la examen.

Cum se scrie corect ? Exfoliază / Exfolează sau Exfoliează ?

Cum se scrie corect ? Exfoliază / Exfolează sau Exfoliează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -iază. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : Exfoliază

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu se exfoliază.

Nu, se exfoliază.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, „acest lucru se întâmplă” sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Exfoliază – Cuvântul Exfoliază (a exfolia)

Pielea capului se exfoliază și formează mătreață.

Tata exfoliază ardezia.

Această cremă exfoliază porii pentru a curăța tenul de murdărie.

Produsul dat este rezistent și nu se exfoliază.

Vopseaua se exfoliază pe alocuri din cauza ruginii.

Acest salon prestează servicii care exfoliază și catifelează pielea.

Cum se scrie corect ? Inhalează / Inhaliază sau Inhaliează ?

Cum se scrie corect ? Inhalează / Inhaliază sau Inhaliează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : INHALEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu inhalează.

Nu, inhalează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Inhalează – Cuvântul Inhalează (a inhala)

Plămânii săi inhalează aerul montan cu plăcere.

Plămânii unui nefumător înhalează mai mult fum decât cei ai unui fumător.

Ion inhalează aerul rece al dimineții.

Bolnavul inhalează acest produs care-i va face bine în timp  .

Fata inhalează această substanță uleioasă cu scop terapeutic.

Plămânii nu inhalează praful prin mască.

Inhalează acest medicament dacă vrei să te faci bine.

Cum se scrie corect ? Șutează / Șutiază sau Șutiează ?

Cum se scrie corect ? Șutează / Șutiază sau Șutiează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează.

Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : ȘUTEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu cred că șutează.

Nu, cred că șutează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Șutează – Cuvântul Șutează (a șuta)

Jucătorul cu numărul patru șutează bine.

După ce șutează se întoarce către fanii săi și le privește reacția.

Acest jucător șutează frumos cu capul.

Șutează cu putere spre poarta adversarilor dar mingea o ia pe alături.

Antrenorul îi învață cum se șutează corect într-un joc.

Cum se scrie corect ? Atrofiază / Atrofează sau Atrofiează ?

Cum se scrie corect ? Atrofiază / Atrofează sau Atrofiează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -iază. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : Atrofiază

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu se atrofiază.

Nu, se atrofiază.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, „acest lucru se întâmplă” sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Atrofiază – Cuvântul Atrofiază (a atrofia)

Avea impresia că creierul i se atrofiază.

Picioarele se atrofiază din ce în ce mai mult.

Nu putea să priceapă de ce i se atrofiază mâna stângă.

Mușchii dacă nu-i antrenezi se atrofiază.

Bătrâna avea frică să nu fie paralizată din cauza că mușchii i se atrofiază tot mai mult.

Creierul are nevoie de activitate sau se atrofiază.

Cum se scrie corect ? Inserează / Inseriază sau Inseriează ?

Cum se scrie corect ? Inserează / Inseriază sau Inseriează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : INSEREAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu se inserează.

Nu, se inserează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Inserează – Cuvântul Inserează (a insera)

Autorul înserează ideia în textul romanului său.

Înserează notița cât mai rapid în pagină.

Băiatul înserează ideia sa în articolul din ziar.

Înserează aceste numere la începutul șirului numeric.

Ion înserează fragmentul propus în lucrarea sa.

Următoarele  date se înserează în tabel.

Alineatul dat se înserează în articolul patru.

Cine înserează acest fragment de text?

Datele primate se înserează în proiect.

Cum se scrie corect ? Votează / Votiază sau Votiează ?

Cum se scrie corect ? Votează / Votiază sau Votiează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : VOTEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu votează.

Nu, votează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Votează – Cuvântul Votează (a vota)

Elevii votează la început de an școlar, activul clasei.

Pentru prima dată Alina votează la această secție.

Oamenii votează un trai mai bun.

Să-mi spui mata, lumea pentru cine votează?

Deputații votează legile.

Cetățenii  acestei localități votează pentru fostul primar căci e un om cu suflet mare.

Consiliul de elevi votează regulamentul intern al școlii.

Cel care votează trebuie să fie responsabil de alegerea făcută.

Cum se scrie corect ? Remediază / Remedează sau Remediează ?

Cum se scrie corect ? Remediază / Remedează sau Remediează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -iază. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : Remediază

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu se remediază.

Nu, se remediază.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, „acest lucru se întâmplă” sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Remediază – Cuvântul Remediază (a remedia)

Agentul economic remediază problema creată.

Dacă problema se remediază vom putea continua activitatea.

Dacă se remediază cauza atunci vom putea recupera destul de repede.

Acestea sunt lăsate la discreția agenților economici ceea ce nu remediază problema cu alimentarea copiilor.

Dacă nu se remediază neregularitățile atunci cererea va fi respinsă.

Cum se scrie corect ? Infuzează / Infuziază sau Infuziează ?

Cum se scrie corect ? Infuzează / Infuziază sau Infuziează ?

O greșeală comună în gramatica limbii române este interschimbarea terminației „iază”, „ează”, „iează” la scrierea mai multor cuvinte.

Conjugarea acestui cuvânt se face doar cu o singură terminație, iar aceasta este  : -ează. Astfel, pentru acest cuvânt avem o singură formă corectă, iar aceasta este : INFUZEAZĂ

Să scrii corect din punct de vedere gramatical nu este un moft, ci mai degrabă o esențialitate. Singurul mod prin care putem să ne înțelegem reciproc cu adevărat este dacă învățăm să scriem și să ne exprimăm corect.

Se întămplă foarte des că din cauza unei mici greșeli gramaticale (fie aceasta o literă, o cratimă sau un semn de punctuație), sensul întregii propoziții se schimbă.

Exemplu :

Nu se infuzează.

Nu, se infuzează.

În cazul întâi, sensul propoziției este că „nu se întămplă”, „nu o să se întâmple” sau „nu s-a întâmplat”, pe când în cel de-al doilea caz, „nu” are scopul de a scoate dubiile din mintea interlocutorului, astfel propoziția are sensul de „acest lucru o să se întâmple”, acest lucru se întâmplă sau „s-a întâmplat”. Este adevărat faptul că nu întotdeauna se schimbă sensul unei propoziții din cauza unei greșeli gramaticale, totuși asta nu înseamnă că suntem scuzați atunci când facem aceste greșeli. Chiar și dacă uneori sensul rămâne neschimbat, greșeala în cauză poate cauza o descifrare mai lentă a mesajului, sau poate schimba percepția unei persoane în legătură cu noi. Greșelile gramaticale adesea redau o lipsă de cultură.

Propoziții cu Infuzează – Cuvântul Infuzează (a infuza)

În fiecare dimineață mama infuzează ceai din plante medicinale.

Apa clocotită infuzează bine această plantă.

Apa caldă nu infuzează ceaiul destul de bine.

Baia de aburi infuzează tot corpul dându-i o stare de relaxare totală.

Frizerul infuzează cheratina în părul ondulat.

Romanița se infuzează rapid și nu necesită efort.