Compunere despre toamnă – compuneri de nota 10

Compunere despre toamnă cu expresii frumoase

 

Toamna este anotimpul în care toți elevii se întorc în bănci. La sate, oamenii culeg roadele pământului și fructele din grădini. Tot toamna sunt culeși și strugurii și se face mustul. După ce grânele sunt recoltate, pe ogoare, pământul este arat și semănat cu cereale noi.

Toamna este anotimpul culorilor calde, în care arborii se împodobesc cu culori precum roșu, galben și portocaliu, acesta este un anotimp în care vremea încă se menține caldă.

Toamna este anotimpul ideal în care putem gusta ciuperci, mere, struguri, pere și castane. Toamna este un anotimp în care natura trece prin unele schimbări. Frunzele copacilor încep să se îngălbenească și să cadă, iarba devine din ce în ce mai uscată și soarele începe să își piardă puterile, nu mai încălzește atât de tare.

Vântul este mai puternic, ploile care cad sunt mai reci, oamenii încep să se îmbrace cu haine mai groase. Păsările călătoare pleacă toamna spre țările calde. Unele animale din pădure își fac culcușul pentru iarnă în timp celelalte animale se pregătesc de hibernarea de peste iarnă.

Totul în jurul nostru devine mai mohorât și mai ruginiu. Natura se pregătește încetul cu încetul pentru întâmpinarea iernii și pentru fulgii de zăpadă care își vor face curând apariția. În jur, toamna totul este pur și simplu incredibil.

Frunzele ruginii acoperă asfaltul încălzit de timidele raze de soare, pe jos totul arată ca un covor țesut din bronz și din aur. Natura cedează încetul cu încetul, păsările se îndreaptă spre țările calde, crengile copacilor rămân fără frunze.

Peisajul mirific este completat de dansul frunzelor ruginii. Avem impresia că ne aflăm într-o poveste de vis din care nu ne mai dorim să ieșim. Chiar dacă natura moare, totul în jur este frumos, minunat. După o vară călduroasă și secetoasă, toamna sosește cu recolte bogate, cu miros de legume proaspete.

Roadele proaspăt așezate în cămări și hambare stau mărturie trudei oamenilor de pretutindeni. Toamna mai poartă numele de anotimpul schimbării deoarece totul se schimbă atunci când vine toamna. Atunci când frunzele încep să își schimbe culoarea și cad înseamnă că a venit toamna.

Toamna este un anotimp plin de culori și de farmec. Frunzele pot cădea pe zi ce trece, până la venirea iernii toți copacii rămân fără frunzele lor frumos colorate. Toamna toate culorile sunt închise.

Frigul pune stăpânire pe natură și o îmbie la un somn binemeritat. În curând natura va primi plapuma moale de omăt.

Fiecare anotimp are farmecul său: vara ne place pentru valurile mării, pentru marea de un albastru turcoaz, primăvara datorită faptului că natura renaște, totul redevine verde și iarna pentru că așează pe crengile copacilor un alb imaculat. Toamna o adorăm pentru culoarea sa aurie și pentru că ne învăluie cu combinațiile sale de culori.

Drept urmare, o zână cu rochie din frunze ruginii a sosit. Este toamna.Vacanța a zburat ca un stol de rândunele.

Zilele calde de vară s-au dus iar soarele nu mai are așa putere mare. Pe cer putem observa pasari care vâslesc în înălțimi spre țările calde printre norii plumburii.

Vouă vă place toamna?

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*