Fata Babei și Fata Moșneagului – Poveste de Ion Creangă
Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.
Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară, ea, în sfârșit, în toate părțile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. Ș-apoi baba și cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare și nemulțumitoare erau. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane.
Când se duceau amândouă fetele în sat la șezătoare seara, fata moșneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga și ea cu mare ce câte-un fus; și apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz și zicea fetei moșneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ție până va sări și ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul și fuga în casă la babă și la moșneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moșneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba și cu fiică-sa și trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica și sărbătorile, fata babei era împopoțată și netezită pe cap, de parc-o linseseră vițeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moșneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ș-apoi, când venea moșneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă melița; că fata lui nu ascultă, că-i ușernică, că-i leneșă, că-i soi rău… că-i laie, că-i bălaie; și că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde știe, că nu-i de chip s-o mai ție; pentru că poate să înnărăvească și pe fata ei.
Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei, și ce-i spunea ea sfânt era. Din inimă, bietul moșneag poate c-ar fi mai zis câte ceva; dar acum apucase a cânta găina la casa lui, și cucoșul nu mai avea nici o trecere; ș-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu dedeochiul; căci baba și cu fiică-sa îl umplea de bogdaproste.
Într-una din zile, moșneagul, fiind foarte amărât de câte-i spunea baba, chemă fata și-i zise:
— Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine: că n-o asculți, că ești rea de gură și înnărăvită și că nu este de chip să mai stai la casa mea; de-aceea du-te și tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă atâta gâlceavă la casa asta, din pricina ta. Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ți sunt, că, orișiunde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o: c-a mai fost și mila părintească la mijloc!… dar prin străini, Dumnezeu știe peste ce soi de sămânță de oameni îi da; și nu ți-or putea răbda câte ți-am răbdat noi.
Atunci biata fată, văzând că baba și cu fiică-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, sărută mâna tată-său și, cu lacrimi în ochi, pornește în toată lumea, depărtându-se de casa părintească fără nici o nădejde de întoarcere!
Și merse ea cât merse pe-un drum, până ce, din întâmplare, îi ieși înainte o cățelușă, bolnavă ca vai de capul ei și slabă de-i numărai coastele; și cum văzu pe fată, îi zise:
— Fată frumoasă și harnică, fie-ți milă de mine și mă grijește, că ți-oi prinde și eu bine vrodată!
Atunci fetei i se făcu milă și, luând cățelușa, o spălă și-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo și-și căută de drum, mulțumită fiind în suflet că a putut săvârși o faptă bună.
Nu merse ea tocmai mult, și numai iaca ce vede un păr frumos și înflorit, dar plin de omizi în toate părțile. Părul, cum vede pe fată, zice:
— Fată frumoasă și harnică, grijește-mă și curăță-mă de omizi, că ți-oi prinde și eu bine vrodată!
Fata, harnică cum era, curăță părul de uscături și de omizi cu mare îngrijire și apoi se tot duce înainte să-și caute stăpân. Și, mergând ea mai departe, numai iaca ce vede o fântână mâlită și părăsită. Fântâna atunci zice:
— Fată frumoasă și harnică, îngrijește-mă, că ți-oi prinde și eu bine vrodată!
Fata rânește fântâna și-o grijește foarte bine; apoi o lasă și-și caută de drum. Și, tot mergând mai departe, numai iaca ce dă de-un cuptor nelipit și mai-mai să se risipească. Cuptorul, cum vede pe fată, zice:
— Fată frumoasă și harnică, lipește-mă și grijește-mă, că poate ți-oi prinde și eu bine vrodată!
Fata, care știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimănui, își suflecă mânecile, călcă lut și lipi cuptorul, îl humui și-l griji, de-ți era mai mare dragul să-l privești! Apoi își spălă frumușel mâinile de lut și porni iarăși la drum.
Și mergând ea acum și zi și noapte, nu știu ce făcu, că se rătăci; cu toate aceste, nu-și pierdu nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte până ce, într-una din zile, dis-dimineață, trecând printr-un codru întunecos, dă de-o poiană foarte frumoasă, și în poiană vede o căsuță umbrită de niște lozii pletoase; și când s-apropie de acea casă, numai iaca o babă întâmpină pe fată cu blândețe și-i zice:
— Da’ ce cauți prin aceste locuri, copilă, și cine ești? — Cine să fiu, mătușă? Ia, o fată săracă, fără mamă și fără tată, pot zice; numai Cel-de-sus știe câte-am tras de când mama care m-a făcut a pus mâinile pe piept! Stăpân caut și, necunoscând pe nime și umblând din loc în loc, m-am rătăcit. Dumnezeu însă m-a povățuit de-am nimerit la casa d-tale și te rog să-mi dai sălășluire.
— Sărmană fată! zise bătrâna. Cu adevărat numai Dumnezeu te-a îndreptat la mine și te-a scăpat de primejdii. Eu sunt Sfânta Duminică. Slujește la mine astăzi și fii încredințată că mâine n-ai să ieși cu mâinile goale de la casa mea.
— Bine, măicuță, dar nu știu ce trebi am să fac. — Ia, să-mi lai copilașii, care dorm acum, și să-i hrănești; apoi să-mi faci bucate; și, când m-oi întoarce eu de la biserică, să le găsesc nici reci, nici fierbinți, ci cum îs mai bune de mâncat.
Și, cum zice, bătrâna pornește la biserică, iară fata suflecă mânecile și s-apucă de treabă. Întâi și-ntâi face lăutoare, apoi iese afară și începe a striga:
— Copii, copii, copii! Veniți la mama să vă lăie! Și când se uită fata, ce să vadă? Ograda se umpluse și pădurea fojgăia de-o mulțime de balauri și de tot soiul de jivine mici și mari! Însă, tare în credință și cu nădejdea la Dumnezeu, fata nu se sperie; ci le ia pe câte una și le lă și le îngrijește cât nu se poate mai bine. Apoi s-apucă de făcut bucate, și când a venit Sfânta Duminică de la biserică și a văzut copiii lăuți frumos și toate trebile bine făcute, s-a umplut de bucurie; și după ce-a șezut la masă, a zis fetei să se suie în pod și să-și aleagă de-acolo o ladă, care-a vrea ea, și să și-o ia ca simbrie; dar să n-o deschidă pân-acasă, la tată-său. Fata se suie în pod și vede acolo o mulțime de lăzi: unele mai vechi și mai urâte, altele mai noi și mai frumoase. Ea, însă, nefiind lacomă, ș-alege pe cea mai veche și mai urâtă dintre toate. Și când se dă cu dânsa jos, Sfânta Duminică cam încrețește din sprâncene, dar n-are încotro. Ci binecuvântează pe fată, care își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie, tot pe drumul pe unde venise.
Când, pe drum, iaca cuptorul grijit de dânsa era plin de plăcinte crescute și rumenite… Și mănâncă fata la plăcinte, și mănâncă, hăt bine; apoi își mai ia câteva la drum și pornește.
Când, mai încolo, numai iaca fântâna grijită de dânsa era plină până-n gură cu apă limpede cum îi lacrima, dulce și rece cum îi gheața. Și pe colacul fântânii erau două pahare de argint, cu care a băut la apă până s-a răcorit. Apoi a luat paharele cu sine și a pornit înainte.
Și mergând mai departe, iaca părul grijit de dânsa era încărcat de pere, galbene ca ceara, de coapte ce erau, și dulci ca mierea. Părul, văzând pe fată, și-a plecat crengile-n jos; și ea a mâncat la pere și și-a luat la drum câte i-au trebuit.
De-acolo mergând mai departe, iaca se întâlnește și cu cățelușa, care acum era voinică și frumoasă, iară la gât purta o salbă de galbeni pe care a dat-o fetei, ca mulțumită pentru că a căutat-o la boală. Și de aici, fata, tot mergând înainte, a ajuns acasă la tată-său. Moșneagul, când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi și inima de bucurie. Fata atunci scoate salba și paharele cele de argint și le dă tătâne-său; apoi deschizând lada împreună, nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite și turme de oi ies din ea, încât moșneagul pe loc a întinerit, văzând atâtea bogății! Iară baba a rămas opărită și nu știa ce să facă de ciudă. Fata babei atunci și-a luat inima-n dinți și a zis:
— Las’, mamă, că nu-i prădată lumea de bogății; mă duc să-ți aduc eu și mai multe.
Și cum zice, pornește cu ciudă, trăsnind și plesnind. Merge și ea cât merge, tot pe acest drum, pe unde fusese fata moșneagului; se întâlnește și ea cu cățelușa cea slabă și bolnavă; dă și ea de părul cel ticsit de omide, de fântâna cea mâlită și seacă și părăsită, de cuptorul cel nelipit și aproape să se risipească; dar când o roagă și cățelușa, și părul, și fântâna, și cuptorul ca să îngrijească de dânsele, ea le răspundea cu ciudă și în bătaie de joc:
— Da’ cum nu!? că nu mi-oi feșteli eu mânuțele tătucuței și a mămucuței! Multe slugi ați avut ca mine?
Atunci, cu toatele, știind că mai ușor ar putea căpăta cineva lapte de la o vacă stearpă decât să te îndatorească o fată alintată și leneșă, au lăsat-o să-și urmeze drumul în pace și n-au mai cerut de la dânsa nici un ajutor. Și mergând ea tot înainte, a ajuns apoi și ea la Sfânta Duminică; dar și aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie și prostește. În loc să facă bucatele bune și potrivite și să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moșneagului de bine, ea i-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură… și când a venit Sfânta Duminică de la biserică, și-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă și îngăduitoare, n-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatică și c-o leneșă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, și să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit și și-a ales lada cea mai nouă și mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult și ce-i mai bun și mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-și ia ziua bună și binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci pornește ca de la o casă pustie și se tot duce înainte; și mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă și să-i ieie lada.
Și când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. La fântână, așijderea: păhăruțele de argint, nu-i vorbă, erau, și fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar și să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, și fata de sete s-a uscat!… Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeți c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Și-atunci… scobește-te, fata babei, în dinți! Mergând mai înainte, cu cățelușa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea și acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, cățelușa a mușcat-o de i-a rupt degetele și n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. În sfârșit, cu mare ce a ajuns și ea acasă, la mă-sa, dar și aici nu le-a ticnit bogăția. Căci, deschizând lada, o mulțime de balauri au ieșit dintr-însa și pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, și apoi s-au făcut balaurii nevăzuți cu ladă cu tot.
Iar moșneagul a rămas liniștit din partea babei și avea nenumărate bogății: el a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. Cucoșii cântau acum pe stâlpii porților, în prag și în toate părțile; iar găinile nu mai cântau cucoșește la casa moșneagului, să mai facă a rău; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atâta, că moșneagul a rămas pleșuv și spetit de mult ce-l netezise baba pe cap și de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt mălaiul.
Rezumat pentru Fata Babei și Fata Moșneagului de Ion Creangă
Povestea „Fata babei și fata moșneagului” este o poveste populară românească în care se prezintă contrastul dintre două tinere, una harnică și bună, iar cealaltă leneșă și răutăcioasă.
Povestea începe cu moșneagul și baba, care au câte o fată. Fata moșneagului este harnică și ascultătoare, în timp ce fata babei este leneșă și obraznică. Într-o zi, fata moșneagului pleacă în căutarea bogăției și întâlnește pe drum un cuptor, o fântână, un păr și o cățelușă. Ea se oferă să îngrijească fiecare și, în schimb, primește plăcinte, apă, pere și o salbă de galbeni.
Mai târziu, fata moșneagului ajunge la casa Sfintei Duminici, unde trebuie să îngrijească copiii și să gătească. Fata își îndeplinește cu succes sarcinile și este răsplătită cu o ladă veche și urâtă pe care o alege ea însăși din podul casei Sfintei Duminici. Când ajunge acasă și deschide lada, fata descoperă că aceasta conține nenumărate bogății.
De partea cealaltă, fata babei decide să plece și ea în căutarea bogăției. Însă, spre deosebire de fata moșneagului, ea se comportă urât și nu ajută pe nimeni pe parcursul drumului. La casa Sfintei Duminici, fata babei este nepoliticoasă și nu își îndeplinește sarcinile. În ciuda acestui fapt, Sfânta Duminică îi permite să aleagă și ea o ladă din pod. Fata babei alege lada cea mai frumoasă și nouă.
Pe drumul de întoarcere, fata babei nu poate beneficia de ajutorul cuptorului, fântânii, părului și cățelușei, deoarece acestea își amintesc de comportamentul ei rău. Când ajunge acasă și deschide lada, din aceasta ies balauri care o mănâncă pe ea și pe mama ei. În final, moșneagul rămâne liniștit și bogat, iar fata lui se căsătorește cu un om bun și harnic.
Mesajul poveștii Fata Babei și Fata Moșneagului de Ion Creangă
Mesajul central al poveștii „Fata babei și fata moșneagului” este că bunătatea, hărnicia și respectul față de ceilalți sunt virtuți care vor fi răsplătite în cele din urmă, în timp ce lenea, răutatea și egoismul vor duce la consecințe negative. Povestea evidențiază importanța de a avea un caracter bun și de a fi generos și altruist în relațiile cu ceilalți. Prin exemplul celor două fete, povestea transmite un învățământ moral valoros pentru cititori, încurajându-i să urmeze calea cea bună și să evite comportamentele negative.
Concluzia poveștii Fata Babei și Fata Moșneagului de Ion Creangă
În concluzie, povestea „Fata babei și fata moșneagului” este o alegorie morală despre virtuți și vicii, în care bunătatea și hărnicia înving lenea și egoismul. Cele două fete, una fiind exemplul pozitiv și cealaltă exemplul negativ, își primesc răsplata sau pedeapsa în funcție de acțiunile și comportamentul lor. Povestea ne învață că atitudinea noastră față de viață și de ceilalți poate avea un impact profund asupra destinului nostru și că alegerea de a fi bun și harnic ne poate aduce fericire și prosperitate. În contrast, a fi rău și egoist poate duce la un deznodământ nefast, cum este cazul babei și a fiicei ei în această poveste.
Care sunt personajele din Fata Babei și Fata Moșneagului ?
Personajele principale din povestea „Fata babei și fata moșneagului” sunt:
- Fata moșneagului: Ea reprezintă virtutea, hărnicia și bunătatea. Este un personaj pozitiv, care prin comportamentul său corect și bun, câștigă în cele din urmă bogății și fericire pentru ea și tatăl ei.
- Fata babei: Ea simbolizează viciile, lenea și egoismul. Fiica babei este un personaj negativ, care suferă consecințele alegerilor și acțiunilor sale greșite.
- Baba: Mama fetei rele, care își răsfață și încurajează fiica în comportamentul ei nepotrivit. Baba este de asemenea un personaj negativ.
- Moșneagul: Tatăl fetei bune, un om sărăcit și suferind, dar care este răsplătit pentru bunătatea și răbdarea sa în fața greutăților.
- Sfânta Duminică: Este un personaj misterios și înțelept care apare în ambele părți ale poveștii și oferă îndrumare și răsplată sau pedeapsă în funcție de comportamentul fiecărei fete.
Alte personaje secundare includ animalele și obiectele magice cu care fetele interacționează, cum ar fi cățelușa, părul, fântâna și cuptorul. Aceste personaje simbolizează diferite provocări și lecții pe care fetele trebuie să le învețe pe parcursul poveștii.
- poveste de adormit copii
- povește scurta Fata Babei și Fata Moșneagului pentru copii
- povești scurte Fata Babei și Fata Moșneagului cu morală pentru copii
- povești scurte Fata Babei și Fata Moșneagului cu bunătate
- povești de adormit copii scurte
- cele mai frumoase povesti pentru copii de citit
- povesti pentru copii scurte de Ion Creangă
- Fata Babei și Fata Moșneagului povesti pentru copii de 8 ani
- Fata Babei și Fata Moșneagului povesti pentru copii de 7 ani
- Fata Babei și Fata Moșneagului povesti pentru copii de 6 ani
- Fata Babei și Fata Moșneagului povesti pentru copii de 5 ani
- Fata Babei și Fata Moșneagului povesti pentru copii de 4 ani
- Fata Babei și Fata Moșneagului povesti pentru copii de 3 ani
- basme pentru copii Fata Babei și Fata Moșneagului
- Povesti de adormit copii cu zâne și animale
- povești scurte Fata Babei și Fata Moșneagului pentru adormit copiii
- Povești scurte Fata Babei și Fata Moșneagului pentru adormit copiii
- Povesti scurte, Fata Babei și Fata Moșneagului pe care sa i le citesti copilului inainte de culcare
- Fata Babei și Fata Moșneagului de Ion Creangă
- Rezumatul poveștii Fata Babei și Fata Moșneagului
- Rezumate / Concluzie
- Care sunt personajele din Fata Babei și Fata Moșneagului ?