Clasele primare

dicţionar despărțit în silabe – Câte silabe are dicţionar ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul dicţionar ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul dicţionar ?

Cum se desparte în silabe dicţionar ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului dicţionar este : dic-ţi-o-nár

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul dicţionar ?

În cazul cuvântului dicţionar, accentul se pune pe a 4-a silabă.

Câte silabe are cuvântul dicţionar ?

Cuvântul dicţionar are 4 silabe.

Propoziții cu dicţionar – cuvântul dicţionar

Cât costă acest dicționar ?

Câte cuvinte se află în dicționar ?

Întotdeauna mi-am dorit un dicționar.

Acest dicționar mi-a fost dat drept cadou.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu dicţionar ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „dicţionar”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „dicţionar”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul dicţionar, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul dicţionar, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului dicţionar.
  • Care este forma corectă a a cuvântului dicţionar despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe dicţionar ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul dicţionar ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul dicţionar.

dreptunghi despărțit în silabe – Câte silabe are dreptunghi ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul dreptunghi ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul dreptunghi ?

Cum se desparte în silabe dreptunghi ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului dreptunghi este : drept-únghi

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul dreptunghi ?

În cazul cuvântului dreptunghi, accentul se pune pe a 2-a silabă.

Câte silabe are cuvântul dreptunghi ?

Cuvântul dreptunghi are două silabe.

Propoziții cu dreptunghi – cuvântul dreptunghi

Geanta ta are forma unui dreptunghi.

Cât de mare trebuie să fie acel dreptunghi ?

De ce trebuie să desenăm un dreptunghi în schimbul unui pătrat ?

Îmi place foarte mult acest dreptunghi.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu dreptunghi ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „dreptunghi”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „dreptunghi”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul dreptunghi, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul dreptunghi, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului dreptunghi.
  • Care este forma corectă a a cuvântului dreptunghi despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe dreptunghi ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul dreptunghi ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul dreptunghi.

viaţa despărțit în silabe – Câte silabe are viaţa ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul viaţa ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul viaţa ?

Cum se desparte în silabe viaţa ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului viaţa este : viá-ţa

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul viaţa ?

În cazul cuvântului viaţa, accentul se pune pe prima silabă.

Câte silabe are cuvântul viaţa ?

Cuvântul viaţa are două silabe.

Propoziții cu viaţa – cuvântul viaţa

Îmi iubesc viața.

Viața este foarte complicată.

Aceasta este viața ta.

Lucrul dat îți va afecta viața.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu viaţa ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „viaţa”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „viaţa”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul viaţa, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul viaţa, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului viaţa.
  • Care este forma corectă a a cuvântului viaţa despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe viaţa ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul viaţa ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul viaţa.

acuarela despărțit în silabe – Câte silabe are acuarela ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul acuarela ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul acuarela ?

Cum se desparte în silabe acuarela ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului acuarela este : a-cua-ré-la

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul acuarela ?

În cazul cuvântului acuarela, accentul se pune pe a 3-a silabă.

Câte silabe are cuvântul acuarela ?

Cuvântul acuarela are 4 silabe.

Propoziții cu acuarela – cuvântul acuarela

Poți să îmi împrumuți acuarela ta ?

Acuarela mea este mai bună.

Mi s-a terminat culoarea roșie de la acuarelă.

De unde aș putea să cumpăr o acuarelă ?

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu acuarela ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „acuarela”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „acuarela”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul acuarela, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul acuarela, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului acuarela.
  • Care este forma corectă a a cuvântului acuarela despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe acuarela ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul acuarela ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul acuarela.

explicaţie despărțit în silabe – Câte silabe are explicaţie ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul explicaţie ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul explicaţie ?

Cum se desparte în silabe explicaţie ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului explicaţie este : ex-pli-cá-ţi-e

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul explicaţie ?

În cazul cuvântului explicaţie, accentul se pune pe a 3-a silabă.

Câte silabe are cuvântul explicaţie ?

Cuvântul explicaţie are 5 silabe.

Propoziții cu explicaţie – cuvântul explicaţie

Nu îți datorez nicio explicație.

Are cineva o explicație pentru acest fenomen ?

O singură explicație pare plauzibilă.

Aceasta este singura explicație posibilă.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu explicaţie ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „explicaţie”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „explicaţie”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul explicaţie, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul explicaţie, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului explicaţie.
  • Care este forma corectă a a cuvântului explicaţie despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe explicaţie ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul explicaţie ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul explicaţie.

niciodată despărțit în silabe – Câte silabe are niciodată ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul niciodată ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul niciodată ?

Cum se desparte în silabe niciodată ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului niciodată este : ni-cio-dá-tă

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul niciodată ?

În cazul cuvântului niciodată, accentul se pune pe a 3-a silabă.

Câte silabe are cuvântul niciodată ?

Cuvântul niciodată are 4 silabe.

Propoziții cu niciodată – cuvântul niciodată

Niciodată să nu spui niciodată.

Nu l-am văzut niciodată.

Nu îți voi spune niciodată.

Nu mi-a povestit niciodată.

Nu i-a păsat niciodată.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu niciodată ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „niciodată”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „niciodată”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul niciodată, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul niciodată, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului niciodată.
  • Care este forma corectă a a cuvântului niciodată despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe niciodată ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul niciodată ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul niciodată.

obiect despărțit în silabe – Câte silabe are obiect ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul obiect ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul obiect ?

Cum se desparte în silabe obiect ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului obiect este : o-biéct

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul obiect ?

În cazul cuvântului obiect, accentul se pune pe a 2-a silabă.

Câte silabe are cuvântul obiect ?

Cuvântul obiect are 2 silabe.

Propoziții cu obiect – cuvântul obiect

Acest obiect este foarte folositor.

Ce obiect ai în mână ?

Nu îmi place acel obiect.

Oferă-i acel obiect.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu obiect ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „obiect”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „obiect”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul obiect, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul obiect, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului obiect.
  • Care este forma corectă a a cuvântului obiect despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe obiect ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul obiect ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul obiect.

excursie despărțit în silabe – Câte silabe are excursie ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul excursie ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul excursie ?

Cum se desparte în silabe excursie ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului excursie este : ex-cúr-si-e

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul excursie ?

În cazul cuvântului excursie, accentul se pune pe a 2-a silabă.

Câte silabe are cuvântul excursie ?

Cuvântul excursie are 4 silabe.

Propoziții cu excursie – cuvântul excursie

Săptămâna viitoare vom merge în excursie.

Cred că îți va plăcea această excursie.

De ce nu vrei să mergem în excursie ?

Când ai fost ultima dată în excursie ?

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu excursie ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „excursie”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „excursie”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul excursie, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul excursie, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului excursie.
  • Care este forma corectă a a cuvântului excursie despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe excursie ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul excursie ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul excursie.

fiinţa despărțit în silabe – Câte silabe are fiinţa ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul fiinţa ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul fiinţa ?

Cum se desparte în silabe fiinţa ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului fiinţa este : fi-in-ţá

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul fiinţa ?

În cazul cuvântului fiinţa, accentul se pune pe a 3-a silabă.

Câte silabe are cuvântul fiinţa ?

Cuvântul fiinţa are 3 silabe.

Propoziții cu fiinţa – cuvântul fiinţa

Ființa aceasta este surioara mea.

Ești ființa mea preferată.

Ființa umană este capabilă de lucruri inimaginabile.

Aceasta este o ființă vie.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu fiinţa ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „fiinţa”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „fiinţa”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul fiinţa, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul fiinţa, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului fiinţa.
  • Care este forma corectă a a cuvântului fiinţa despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe fiinţa ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul fiinţa ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul fiinţa.

prieten despărțit în silabe – Câte silabe are prieten ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul prieten ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul prieten ?

Cum se desparte în silabe prieten ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului prieten este : pri-é-ten

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul prieten ?

În cazul cuvântului prieten, accentul se pune pe a 2-a silabă.

Câte silabe are cuvântul prieten ?

Cuvântul prieten are 3 silabe.

Propoziții cu prieten – cuvântul prieten

Ești noul meu prieten.

Salută-l pe micul tău prieten.

Am un prieten în afaceri.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu prieten ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „prieten”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „prieten”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul prieten, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul prieten, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului prieten.
  • Care este forma corectă a a cuvântului prieten despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe prieten ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul prieten ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul prieten.

decembrie despărțit în silabe – Câte silabe are decembrie ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul decembrie ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul decembrie ?

Cum se desparte în silabe decembrie ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului decembrie este : de  cem  bri  e

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul decembrie ?

În cazul cuvântului decembrie, accentul se pune pe a 2-a silabă.

Câte silabe are cuvântul decembrie ?

Cuvântul decembrie are 4 silabe.

Propoziții cu decembrie – cuvântul decembrie

Luna decembrie este preferata mea.

Andreea s-a născut în decembrie.

Încă trei zile și va fi decembrie.

În decembrie va fi mai bine.

Ambii își sărbătoresc zilele de naștere în decembrie.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu decembrie ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „decembrie”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „decembrie”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul decembrie, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul decembrie, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului decembrie.
  • Care este forma corectă a a cuvântului decembrie despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe decembrie ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul decembrie ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul decembrie.

noiembrie despărțit în silabe – Câte silabe are noiembrie ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul noiembrie ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul noiembrie ?

Cum se desparte în silabe noiembrie ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului noiembrie este : no  iem  bri  e

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul noiembrie ?

În cazul cuvântului noiembrie, accentul se pune pe a 2-a silabă.

Câte silabe are cuvântul noiembrie ?

Cuvântul noiembrie are 4 silabe.

Propoziții cu noiembrie – cuvântul noiembrie

Luna noiembrie este preferata mea.

Andreea s-a născut în noiembrie.

Încă trei zile și va fi noiembrie.

În noiembrie va fi mai bine.

Ambii își sărbătoresc zilele de naștere în noiembrie.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu noiembrie ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „noiembrie”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „noiembrie”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul noiembrie, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul noiembrie, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului noiembrie.
  • Care este forma corectă a a cuvântului noiembrie despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe noiembrie ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul noiembrie ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul noiembrie.

octombrie despărțit în silabe – Câte silabe are octombrie ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul octombrie ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul octombrie ?

Cum se desparte în silabe octombrie ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului octombrie este : oc  tom  bri  e

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul octombrie ?

În cazul cuvântului octombrie, accentul se pune pe a 2-a silabă.

Câte silabe are cuvântul octombrie ?

Cuvântul octombrie are 4 silabe.

Propoziții cu octombrie – cuvântul octombrie

Luna octombrie este preferata mea.

Andreea s-a născut în octombrie.

Încă trei zile și va fi octombrie.

În octombrie va fi mai bine.

Ambii își sărbătoresc zilele de naștere în octombrie.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu octombrie ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „octombrie”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „octombrie”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul octombrie, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul octombrie, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului octombrie.
  • Care este forma corectă a a cuvântului octombrie despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe octombrie ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul octombrie ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul octombrie.

septembrie despărțit în silabe – Câte silabe are septembrie ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul septembrie ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul septembrie ?

Cum se desparte în silabe septembrie ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului septembrie este : sep  tem  bri  e

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul septembrie ?

În cazul cuvântului septembrie, accentul se pune pe a 2-a silabă.

Câte silabe are cuvântul septembrie ?

Cuvântul septembrie are 4 silabe.

Propoziții cu septembrie – cuvântul septembrie

Luna septembrie este preferata mea.

Andreea s-a născut în septembrie.

Încă trei zile și va fi septembrie.

În septembrie va fi mai bine.

Ambii își sărbătoresc zilele de naștere în septembrie.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu septembrie ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „septembrie”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „septembrie”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul septembrie, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul septembrie, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului septembrie.
  • Care este forma corectă a a cuvântului septembrie despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe septembrie ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul septembrie ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul septembrie.

august despărțit în silabe – Câte silabe are august ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul august ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul august ?

Cum se desparte în silabe august ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului august este : au  gust

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul august ?

În cazul cuvântului august, accentul se pune pe a 2-a silabă.

Câte silabe are cuvântul august ?

Cuvântul august are două silabe.

Propoziții cu august – cuvântul august

Luna august este preferata mea.

Andreea s-a născut în august.

Încă trei zile și va fi august.

În august va fi mai bine.

Ambii își sărbătoresc zilele de naștere în august.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu august ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „august”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „august”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul august, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul august, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului august.
  • Care este forma corectă a a cuvântului august despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe august ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul august ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul august.

iulie despărțit în silabe – Câte silabe are iulie ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul iulie ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul iulie ?

Cum se desparte în silabe iulie ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului iulie este : iu  li  e

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul iulie ?

În cazul cuvântului iulie, accentul se pune pe prima silabă.

Câte silabe are cuvântul iulie ?

Cuvântul iulie are 3 silabe.

Propoziții cu iulie – cuvântul iulie

Luna iulie este preferata mea.

Andreea s-a născut în iulie.

Încă trei zile și va fi iulie.

În iulie va fi mai bine.

Ambii își sărbătoresc zilele de naștere în iulie.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu iulie ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „iulie”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „iulie”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul iulie, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul iulie, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului iulie.
  • Care este forma corectă a a cuvântului iulie despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe iulie ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul iulie ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul iulie.

iunie despărțit în silabe – Câte silabe are iunie ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul iunie ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul iunie ?

Cum se desparte în silabe iunie ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului iunie este : iu  ni  e

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul iunie ?

În cazul cuvântului iunie, accentul se pune pe prima silabă.

Câte silabe are cuvântul iunie ?

Cuvântul iunie are 3 silabe.

Propoziții cu iunie – cuvântul iunie

Luna iunie este preferata mea.

Andreea s-a născut în iunie.

Încă trei zile și va fi iunie.

În iunie va fi mai bine.

Ambii își sărbătoresc zilele de naștere în iunie.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu iunie ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „iunie”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „iunie”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul iunie, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul iunie, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului iunie.
  • Care este forma corectă a a cuvântului iunie despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe iunie ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul iunie ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul iunie.

n-aș sau naș ? Când și cum se scrie corect ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : când se scrie n-aș cu cratimă (dezlegat) și când se scrie naș fără cratimă (legat) ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea cuvintelor.

De exemplu, cratima se adaugă înaintea literei „o” atunci când alipim două părți de vorbire diferite, cum ar fi un verb și un pronume. Ea însă nu se adaugă atunci când conjugăm verbele sau când ne referim la un substantiv la cazul vocativ.

Deci, cum se scrie de fapt, naș sau n-aș ?

Cum este corect ? n-aș sau naș ?

În cazul de față, ambele forme sunt corecte, deși sensurile lor sunt complet diferite.

Se scrie n-aș cu cratimă atunci când ne referim la prescurtarea și alipirea cuvintelor „nu aș”.

Ex. N-aș vrea să fiu în locul tău.

Se scrie naș fără cratimă atunci când ne referim la un grad de rudenie, având sensul de persoană care este / a fost nun în timpul oficierii unei căsătorii.

O regulă destul de simplă pe care putem să ne bazăm atunci când avem dubii la folosirea unei cratime este :

  1. Întotdeauna trebuie să folosim cratima dacă legăm un verb de un pronume.
  2. La conjugare, cratima nu se folosește.
  3. Atunci când cuvântul poate fi folosit drept formulă de adresare (este substantiv la cazul vocativ), se scrie fără cratimă.

În continuare vă vom da câteva exemple de propoziții cu cuvântul n-aș, după care vă vom explica cât de mult poate fi influențat sensul unei propoziții de o „simplă” virgulă.

20 Propoziții cu n-aș și naș  – ortogramele naș și n-aș

  1. N-aș vrea să fiu în locul său.
  2. N-aș ceda în fața nimănui.
  3. N-aș mânca niciodată așa ceva.
  4. N-aș putea să îl iubesc.
  5. N-aș fi crezut dacă nu îmi spuneai tu.
  6. N-aș fi putut-o impresiona fără tine.
  7. N-aș vrea să îți cauzez probleme.
  8. N-aș putea plăti această sumă.
  9. N-aș alerga destul de repede.
  10. N-aș putea face față.
  11. Cine îți este naș de cununie ?
  12. Ion îi va fi naș Mariei.
  13. Am un singur naș de botez.
  14. Oare pe cine să aleg să îmi fie naș ?
  15. Un naș trebuie întâmpinat cu flori.
  16. Vrei să îmi fii naș ?
  17. Nu pot găsi pe cineva care să ne fie naș.
  18. Aș vrea ca tu să ne fii naș.
  19. Andrei nu ne va putea fi naș.
  20. Poți avea un singur naș sau mai mulți ?

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu n-aș ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul n-aș.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul n-aș.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul n-aș, nu avem nicio virgulă, astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place de tine”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul n-aș, o virgulă care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Când se scrie n-aș lipit și când se scrie naș dezlipit ?
  • Care este forma corectă a acestui cuvânt ?
  • Se scrie n-aș sau naș ?
  • Când și cum se adaugă cratimele într-o propoziție ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții / ortograme ?
  • De ce se scrie n-aș fără cratimă și nu naș ?
n-a sau na ? Când și cum se scrie corect ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : când se scrie n-a cu cratimă (dezlegat) și când se scrie na fără cratimă (legat) ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea cuvintelor.

De exemplu, cratima se adaugă înaintea literei „o” atunci când alipim două părți de vorbire diferite, cum ar fi un verb și un pronume. Ea însă nu se adaugă atunci când conjugăm verbele sau când ne referim la un substantiv la cazul vocativ.

Deci, cum se scrie de fapt, na sau n-a ?

Cum este corect ? n-a sau na ?

În cazul de față, ambele forme sunt corecte, deși sensurile sunt complet diferite.

Se scrie n-a dezlegat atunci când prescurtăm și alipim cuvintele „nu a”.

Ex. Nu a venit la timp.

Se scrie na legat atunci când ne referim la „ține”, „poftim”, „ia”.

Ex. Na și ție un pix.

O regulă destul de simplă pe care putem să ne bazăm atunci când avem dubii la folosirea unei cratime este :

  1. Întotdeauna trebuie să folosim cratima dacă legăm un verb de un pronume.
  2. La conjugare, cratima nu se folosește.
  3. Atunci când cuvântul poate fi folosit drept formulă de adresare (este substantiv la cazul vocativ), se scrie fără cratimă.

În continuare vă vom da câteva exemple de propoziții cu cuvântul n-a, după care vă vom explica cât de mult poate fi influențat sensul unei propoziții de o „simplă” virgulă.

20 Propoziții cu n-a și na – ortogramele na și n-a

  1. Maria n-a fost atentă la ore.
  2. Ion n-a făcut tema.
  3. Ioana n-a venit la timp.
  4. N-a fost destul de pasionată.
  5. N-a mâncat nimic.
  6. N-a spus adevărul.
  7. N-a interesat-o rezultatul.
  8. N-a adus-o la școală.
  9. N-a influențat-o.
  10. N-a exclus-o din grup.
  11. Na și ție o farfurie.
  12. Na o cămașă curată.
  13. Na și ție un pix.
  14. Na un pahar.
  15. Na telefonul.
  16. Na cartea.
  17. Na rucsacul.
  18. Na răspunsurile.
  19. Na pantofii.
  20. Na o întrebare.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu n-a ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul n-a.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul n-a.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul n-a, nu avem nicio virgulă, astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place de tine”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul n-a, o virgulă care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Când se scrie n-a lipit și când se scrie na dezlipit ?
  • Care este forma corectă a acestui cuvânt ?
  • Se scrie n-a sau na ?
  • Când și cum se adaugă cratimele într-o propoziție ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • De ce se scrie n-a fără cratimă și nu na ?
mai despărțit în silabe – Câte silabe are mai ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul mai ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul mai ?

Cum se desparte în silabe mai ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului mai este : mai (cuvântul nu se desparte în silabe).

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul mai?

În cazul cuvântului mai, accentul se pune pe prima silabă.

Câte silabe are cuvântul mai ?

Cuvântul mai are o silabă.

Propoziții cu mai – cuvântul mai

Luna mai este preferata mea.

Andreea s-a născut în mai.

Încă trei zile și va fi mai.

În mai va fi mai bine.

Ambii își sărbătoresc zilele de naștere în mai.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu mai ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „mai”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „mai”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul mai, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul mai, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului mai.
  • Care este forma corectă a a cuvântului mai despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe mai ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul mai ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul mai.

aprilie despărțit în silabe – Câte silabe are aprilie ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul aprilie ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul aprilie ?

Cum se desparte în silabe aprilie ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului aprilie este : a • pri • li • e

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul aprilie ?

În cazul cuvântului aprilie, accentul se pune pe a 2-a silabă.

Câte silabe are cuvântul aprilie ?

Cuvântul aprilie are patru silabe.

Propoziții cu aprilie – cuvântul aprilie

Luna aprilie este preferata mea.

Andreea s-a născut înaprilie.

Încă trei zile și va fi aprilie.

În aprilie va fi mai bine.

Ambii își sărbătoresc zilele de naștere în aprilie.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu aprilie ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „aprilie”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „aprilie”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul aprilie, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul aprilie, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului aprilie.
  • Care este forma corectă a a cuvântului aprilie despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe aprilie ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul aprilie ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul aprilie.

martie despărțit în silabe – Câte silabe are martie ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul martie ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul martie ?

Cum se desparte în silabe martie ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului martie este : mar • ti • e

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul martie ?

În cazul cuvântului martie, accentul se pune pe prima silabă.

Câte silabe are cuvântul martie ?

Cuvântul martie are 3 silabe.

Propoziții cu martie – cuvântul martie

Luna martie este preferata mea.

Andreea s-a născut în martie.

Încă trei zile și va fi martie.

În martie va fi mai bine.

Ambii își sărbătoresc zilele de naștere în martie.

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu martie ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „martie”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „martie”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul martie, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul martie, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului martie.
  • Care este forma corectă a a cuvântului martie despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe martie ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul martie ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul martie.

ianuarie despărțit în silabe – Câte silabe are ianuarie ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : cum se desparte în silabe cuvântul ianuarie ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea și despărțirea în silabe a cuvintelor.

Deci, cum despărțim în silabe cuvântul ianuarie ?

Cum se desparte în silabe ianuarie ?

În cazul de față, despărțirea în silabe a cuvântului ianuarie este : ia-nu-á-ri-e

Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul ianuarie ?

În cazul cuvântului ianuarie, accentul se pune pe a 3-a silabă.

Câte silabe are cuvântul ianuarie ?

Cuvântul ianuarie are 5 silabe.

Propoziții cu ianuarie – cuvântul ianuarie

Luna ianuarie este preferata mea.

Maria s-a născut în ianuarie.

Încă două zile și va fi luna ianuarie.

Câte zile are luna ianuarie ?

Care sunt regulile de despărțire a cuvintelor în silabe ?

  • Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare.

  • Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba din față, iar a doua în silaba următoare.

  • Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba din față, iar celelalte două trec la silaba următoare.

  • Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu ianuarie ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul „ianuarie”.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul „ianuarie”.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul ianuarie, nu avem nicio virgulă,  astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place cuvântul”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place cuvântul.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul ianuarie, avem o singură virgulă, una care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place cuvântul”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Despărțirea în silabe a cuvântului ianuarie.
  • Care este forma corectă a a cuvântului ianuarie despărțit în silabe ?
  • Cum se desparte în silabe ianuarie ?
  • Pe ce silabă se pune accentul în cuvântul ianuarie ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • Silabisitor pentru cuvântul ianuarie.

vi-i sau vii ? Când și cum se scrie corect ?

O întrebare foarte des întâlnită în limba română este : când se scrie vi-i cu cratimă (dezlegat) și când se scrie vii fără cratimă (legat) ?

Limba română este formată dintr-un amalgam de cuvinte flexibile, astfel majoritatea oamenilor întâmpină probleme la scrierea cuvintelor.

De exemplu, cratima se adaugă înaintea literei „o” atunci când alipim două părți de vorbire diferite, cum ar fi un verb și un pronume. Ea însă nu se adaugă atunci când conjugăm verbele sau când ne referim la un substantiv la cazul vocativ.

Deci, cum se scrie de fapt, vii sau vi-i ?

Cum este corect ? vi-i sau vii ?

Ambele forme ale acestui cuvânt sunt corecte, deși sensurile sunt complet diferite.

În cazul de față, vi-i este folosit cu sensul de „vouă vă este” sau „eu pe ei … vouă”.

vii este un cuvânt ce se folosește în cazuri de tipul „tu vii”, care apare de la verbul „a veni” sau sensul de „voi sunteți vii”, venind de la starea de a fi în viață.

O regulă destul de simplă pe care putem să ne bazăm atunci când avem dubii la folosirea unei cratime este :

  1. Întotdeauna trebuie să folosim cratima dacă legăm un verb de un pronume.
  2. La conjugare, cratima nu se folosește.
  3. Atunci când cuvântul poate fi folosit drept formulă de adresare (este substantiv la cazul vocativ), se scrie fără cratimă.

În continuare vă vom da câteva exemple de propoziții cu cuvântul vi-i, după care vă vom explica cât de mult poate fi influențat sensul unei propoziții de o „simplă” virgulă.

10 Propoziții cu vi-i și vii

Mă bucur că încă sunteți vii.

Vrei să vii la mine după masă ?

Profesoara mi-a spus că vii.

Copacii aceștia parcă sunt vii.

Trebuie să vii să vezi ce văd și eu.

Vi-i dau în câteva minute.

Vi-i aduc mâine.

Vi-i fac cadou.

Vi-i interesant la lecție ?

Vi-i transmit în câteva minute.

Cum influențează virgula sensul unei propoziții cu vi-i ?

Propoziția 1 :

Nu îmi place cuvântul vi-i.

Propoziția 2 :

Nu, îmi place cuvântul vi-i.

Deși la prima impresie îți poate părea că nu există o diferență substanțială între aceste două propoziții, citind cu atenție și oprindu-te la fiecare virgulă vei realiza că diferența este una drastică.

În cazul primei propoziții care conține cuvântul vi-i, nu avem nicio virgulă, astfel cuvântul „nu” aparține frazei și se referă la „îmi place de tine”, În alte cuvinte, persoana care primește mesajul va crede că nu îți place.

În cazul celei de-a doua propoziții care folosește cuvântul vi-i, o virgulă care delimitează cuvântul „nu” de restul propoziției. În cazul de față, virgula adăugată are rolul de a nega ce a spus anterior interlocutorul, iar sensul propoziției este : „îmi place”.

Capacitatea de a scrie corect gramatical nu este doar un beneficiu ci și o necesitate. Cel mai mod de transmitere a informației care nu necesită vorbirea propriu-zisă este prin scris. Atunci când scriem trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale (pentru a nu se face confuzii referitoare la sensul textului) cât și de emoțiile aflate în spatele cuvintelor date.

Astfel, întotdeauna trebuie să ne punem întrebări de tipul :

  • Când se scrie vi-i lipit și când se scrie vii dezlipit ?
  • Care este forma corectă a acestui cuvânt ?
  • Se scrie vi-i sau vii ?
  • Când și cum se adaugă cratimele într-o propoziție ?
  • Care este forma corectă a acestei propoziții ?
  • De ce se scrie vi-i fără cratimă și nu vii ?

Scrie Corect

FREE
VIEW