Către Mercur, după Horațiu – poezie de Mihai Eminescu
O, Mercur, a cărui poveți deprins-au
Amphion, urnind după cântecu-i pietre,
Și tu liră, care-n cald avânt din șapte
Coarde suna-vei
Templelor, ospețelor mari amică
Nu c-altădată, fără de grai o, spune-mi
Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i
Plece urechea.
Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă,
S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe
Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a
Soțului patemi.
Tigri după tine se iau și codri,
Râul care fuge spumând opri-l-ai,
Alintându-l, fere-ndărăt portarul
Orcului groaznic,
Cerber ce cu sute de șerpi în creștet
Ca ș-al furiilor, esalează ciumă
Pe când spume fac și venin tustrele
Limbile gurii.
Chiar Ixion, Tytios chiar în silă
Au zâmbit, deșartă rămas-au urna,
A lui Danau fiici auzind cântarea-ți
Fermecătoare.
Lyde-ascultă crimele-acelor fiice,
Căci pedeapsa lor e să umple vasul,
Ce de-a pururi fără de fund se scurge
Soarta-ndelungă
Urmărește crimele mari în iad chiar:
Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar
Decât moarte soților lor cu aspru
Fier să le deie?
Una numai, demnă de-a nunții faclă,
Vicleni frumos pe cumplitu-i tată,
Strălucind vestită de-atunci prin secoli,
Nobila fiică!
„Scoli ea zise, tânărul soț trezindu-și
Scoli să nu-ți dea somnul de veci de unde
N-aștepți. Fugi de socru-tău, de surori ce
Fără de lege,
Ca leoaice cari surprind juncanii,
Mirii lor ucid… numai eu mai blândă
Nici în tine dau, nici voi a te ține-n
Negrele ziduri…
M-o-ncărca părintele meu cu lanțuri
Pentru că-ndurare avui de un biet om
Sau pe un vas trimite-mă-va departe-n
Câmpii numidici.
Fugi oriunde ochii te duc ori vântul
Până-i noapte, până veghează Venus,
Mergi cu bine. Ține-mă minte… sapă-un
Vers pe mormântu-mi.”
Ar putea să te intereseze și :
- Odin și poetul - Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Odin și poetul - Poezie / Versuri de Mihai Eminescu I Ei cer să cânt... durerea mea adâncă S-o lustruiesc în rime și cadențe Dulci ca lumina lunei primăvara Într-o grădină din Italia. Să fac cu poezia mea cea dulce Damele să suspine, ce frumoase Pot fi pentru…
- Codru și salon - Poezie de Mihai Eminescu Codru și salon - Poezie de Mihai Eminescu Partea I Zadarnic fete mândre zâmbind cutreier sala Și muzică-i și visuri și farmec îndelung. În ochii unui tânăr sădită e răceala Și note cât de blânde în inimă-i n-ajung. Amicul cel de-o vrâstă păharul lui îl împle Și-l cheamă și…
- Femeia ? ... Măr de ceartă - Poezie de Mihai Eminescu Femeia ? ... Măr de ceartă - Poezie de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie?…
- Călin Nebunul - Poezie / Basm de Mihai Eminescu Fost-a împărat odată şi trei fete el avea Cât puteai privi la soare, da’ la ele ca mai ba. Nicio vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseţa astor fete de-mpărat. Dar deşi nu-ţi poţi da vorba despre ele și cuvântul, Mintea tot le – atinge umbra,…
- Împărat și proletar - Poezie de Mihai Eminescu Împărat și proletar - Poezie de Mihai Eminescu Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o…
- Cezara - Nuvelă de Mihai Eminescu Cezara - Nuvelă de Mihai Eminescu Capitolul I Era-ntr-o dimineaţă de vară. Marea şi-ntindea nesfârşita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopţii, stâncile negre de rouă abureau şi se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele,…