Care-o fi în lume – poezie de Mihai Eminescu
Care-o fi în lume și al meu amor?
Sufletul întreabă inima cu dor.
Va fi mănăstirea cu zidiri cernite,
Cu icoane sânte și îngălbenite,
Va fi vitezia cu coif de aramă
L-ale cărei flamuri patria te cheamă,
Ori va fi o dulce inimă de înger
Să mângâie blândă ale mele plângeri?
L-am cătat în lume. Unde o să fie
Îngerul cu râsul de-albă veselie?
Unde o să-l caut, mare Dumnezeu…
Poate-i vo fantasm-a sufletului meu?
Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu
Îmi arat-adesea dulce chipul său,
Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeie
Cu suflet de înger, cu chip de femeie,
Dulce și iubită, sântă și frumoasă,
Vergină curată, steauă radioasă,
Și să mă iubească, s-o iubesc și eu,
Să-i închin viața sufletului meu.
Dar ce râde lumea? Ce râde și spune?
„Femeia nu este ce crezi tu, nebune.
Fața ei e-o mască ce-ascunde-un infern
Și inima-i este blestemul etern,
Buza ei e dulce, însă-i de venin,
Ochiu-i te omoară, când e mai senin.
Și-apoi ce-i amorul? Visu-i și părere,
Haina strălucită pusă pe durere”.
Dar dacă e astfel, unde-i a mea zână
Cu chipul de înger muiat în lumină?
N-a fost niciodată. De-a fost vreodată,
Atunci în mormântul cel rece o cată.
De n-a fost imagină-ți singur în tine
Un înger din ceriuri cu aripi senine,
Pe care deodată cu sufletul tău
Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu
Și care-nainte de-a-l întâlni tu,
În sufletul morții ființa-și pierdu.
Și cântă pe-ăst înger de dulce amor
Și plânge-l cu jale și plânge-l cu dor;
Din sufletu-ți rece tu fă o grădină
Cu râuri de cânturi, cu flori de lumină;
Colo-n cimitirul cu cruci risipite
Te primblă adese cu gânduri uimite;
Alege-ți o cruce, alege-un mormânt
Și zi: Aici doarme amorul meu sânt;
Și cântă la capu-i și cântă mereu:
Dormi dulce și dusă, tu, sufletul meu!
Ar putea să te intereseze și :
- Gemenii – Poezie de Mihai Eminescu Gemenii – Poezie de Mihai Eminescu O candelă subțire sub bolta cea înaltă Lumină peste regii cei dacici laolaltă, Cari tăiați în marmur cu steme și hlamide Se înșirau în sală sub negrele firide, Iar colo-n fruntea salei e-un tron acoperit C-un negru văl de jale, căci Sarmis a…
- Luceafărul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Luceafărul – Versuri / Poezie de Mihai Eminescu A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată. Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinţi Şi luna între stele. Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul…
- Odin și poetul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Odin și poetul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu I Ei cer să cânt… durerea mea adâncă S-o lustruiesc în rime și cadențe Dulci ca lumina lunei primăvara Într-o grădină din Italia. Să fac cu poezia mea cea dulce Damele să suspine, ce frumoase Pot fi pentru…
- În vremi demult trecute – Poezie de Mihai Eminescu În vremi demult trecute – Poezie de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază…
- Înger și demon – Poezie de Mihai Eminescu Înger și demon – Poezie de Mihai Eminescu Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare – Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în perete, Genuncheată stă pe trepte…
- Ondina – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Ondina – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie…