Am pus sofa la fereastră – poezie de Mihai Eminescu
Am pus sofa la fereastă,
Luna trece blondă-tristă,
Stele curg strălucitoare,
Mândra capu-n mâni și-ascunde.
Și-apoi și-l ascunde-n perini,
Într-un colț al sofei roșii;
Aurul moale se desface,
Curge pe grumazul alb.
Și de ce-și ascunde fața
Dulce, jună, fericită,
Oh, ar vrea să râdă de bucurie
Fără ca s-o văd și eu.
Luna-n patul ei de nouri
Albi, s-ascunde să se culce,
Păru-n cap eu i-l încaier
Și-i sărut mânuța dulce.
Stele curg încet la vale,
Aerul moale scânteiază
Și ea ochii plini de lacrimi
Și-i închide și visează.
De-umăr alb îmi razim fruntea,
Zic puțin și mult privesc,
Inima în mine crește
De un dor supraceresc.
Tremură talia dulce
Strâns de brațul meu cuprinsă,
Ea se apără,-mi cuprinde
Gâtul, mă sărută, râde.
Și nimica nu mai zice.
E atât de fericită,
Sunt atât de fericit!
Luna trece liniștită.
Ar putea să te intereseze și :
- Luceafărul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Luceafărul – Versuri / Poezie de Mihai Eminescu A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată. Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinţi Şi luna între stele. Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul…
- Codru și salon – Poezie de Mihai Eminescu Codru și salon – Poezie de Mihai Eminescu Partea I Zadarnic fete mândre zâmbind cutreier sala Și muzică-i și visuri și farmec îndelung. În ochii unui tânăr sădită e răceala Și note cât de blânde în inimă-i n-ajung. Amicul cel de-o vrâstă păharul lui îl împle Și-l cheamă și…
- Înger și demon – Poezie de Mihai Eminescu Înger și demon – Poezie de Mihai Eminescu Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare – Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în perete, Genuncheată stă pe trepte…
- Cezara – Nuvelă de Mihai Eminescu Cezara – Nuvelă de Mihai Eminescu Capitolul I Era-ntr-o dimineaţă de vară. Marea şi-ntindea nesfârşita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopţii, stâncile negre de rouă abureau şi se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele,…
- Antropomorfism – poezie de Mihai Eminescu Antropomorfism – poezie de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă…
- Peste codri sta cetatea… – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea… – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea… Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și…
