Într-o lume de neguri – Poezie de Mihai Eminescu
Într-o lume de neguri
Trăiește luminoasa umbră.
Mai întâi scăldată
În ceți eterne și sure,
Însă, încet-încet,
Razele mari a gândirii
Negurile albe pătrund
Și formează un arc albastru,
Clar senin în jurul lui,
Ce-a lui margini își găsește
Într-a negurilor creți
Și-nainte, înainte
Zboară geniul de lumină.
Îndărătu-i pintre neguri
A rămas un fluviu clar
De albastru senin aer.
În dungi supte, în cordele
De argint, ele suspendă
Fluturări și creți în calea
Râului de-aer albastru,
Ce de cale îi servește
Mândrului geniu și nalt
Al luminei.
Ar putea să te intereseze și :
- Împărat și proletar - Poezie de Mihai Eminescu Împărat și proletar - Poezie de Mihai Eminescu Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o…
- Călin Nebunul - Poezie / Basm de Mihai Eminescu Fost-a împărat odată şi trei fete el avea Cât puteai privi la soare, da’ la ele ca mai ba. Nicio vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseţa astor fete de-mpărat. Dar deşi nu-ţi poţi da vorba despre ele și cuvântul, Mintea tot le – atinge umbra,…
- La curtea cuconului Vasile Creangă - de Mihai Eminescu La curtea cuconului Vasile Creangă - de Mihai Eminescu Pe când ţara de jos a Moldovei e semănată numai de coline care, arate primăvara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, nişte muşunoaie mari şi negre, în ţara de sus colinele devin dealuri şi văile -râpe. Cei dintâi înalţă…
- Ecò - Poezie de Mihai Eminescu Ecò - Versuri de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri miros Și umbră adânc viorie; Și…
- Înger și demon - Poezie de Mihai Eminescu Înger și demon - Poezie de Mihai Eminescu Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare - Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în perete, Genuncheată stă pe trepte…
- Fata-n grădina de aur - Poezie de Mihai Eminescu Fata-n grădina de aur - Poezie de Mihai Eminescu A fost odat-un împărat, el fu-ncă În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn, Când în păduri, în lacuri, lanuri, luncă, Vorbeai cu zeii, de sunai din corn. Avea o fată dulce, mândră, pruncă, Cu cari basme vremile ș-adorn, Când…