L-au și Lau – când și cum se scrie ?

Cum se scrie corect ? l-au obligat sau lau obligat ?

lau obligat sau l-au obligat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au obligat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au obligat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au obligat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au obligat – Cuvintele l-au obligat

Nu cred că l-au obligat.
Nu, cred că l-au obligat.

Nu știe că l-au obligat.
Nu, știe că l-au obligat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au obligat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au obligat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul obligat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au achiziționat sau lau achiziționat ?

lau achiziționat sau l-au achiziționat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au achiziționat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au achiziționat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au achiziționat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au achiziționat – Cuvintele l-au achiziționat

Nu cred că l-au achiziționat.
Nu, cred că l-au achiziționat.

Nu știe că l-au achiziționat.
Nu, știe că l-au achiziționat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au achiziționat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au achiziționat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul achiziționat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au înconjurat sau lau înconjurat ?

lau înconjurat sau l-au înconjurat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au înconjurat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au înconjurat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au înconjurat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au înconjurat – Cuvintele l-au înconjurat

Nu cred că l-au înconjurat.
Nu, cred că l-au înconjurat.

Nu știe că l-au înconjurat.
Nu, știe că l-au înconjurat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au înconjurat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au înconjurat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul înconjurat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au pornit sau lau pornit ?

lau pornit sau l-au pornit ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au pornit

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au pornit”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au pornit, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au pornit – Cuvintele l-au pornit

Nu cred că l-au pornit.
Nu, cred că l-au pornit.

Nu știe că l-au pornit.
Nu, știe că l-au pornit.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au pornit, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au pornit, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul pornit, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au convins sau lau convins ?

lau convins sau l-au convins ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au convins

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au convins”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au convins, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au convins – Cuvintele l-au convins

Nu cred că l-au convins.
Nu, cred că l-au convins.

Nu știe că l-au convins.
Nu, știe că l-au convins.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au convins, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au convins, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul convins, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au monitorizat sau lau monitorizat ?

lau monitorizat sau l-au monitorizat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au monitorizat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au monitorizat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au monitorizat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au monitorizat – Cuvintele l-au monitorizat

Nu cred că l-au monitorizat.
Nu, cred că l-au monitorizat.

Nu știe că l-au monitorizat.
Nu, știe că l-au monitorizat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au monitorizat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au monitorizat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul monitorizat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au internat sau lau internat ?

lau internat sau l-au internat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au internat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au internat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au internat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au internat – Cuvintele l-au internat

Nu cred că l-au internat.
Nu, cred că l-au internat.

Nu știe că l-au internat.
Nu, știe că l-au internat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au internat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au internat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul internat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au descurajat sau lau descurajat ?

lau descurajat sau l-au descurajat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au descurajat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au descurajat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au descurajat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au descurajat – Cuvintele l-au descurajat

Nu cred că l-au descurajat.
Nu, cred că l-au descurajat.

Nu știe că l-au descurajat.
Nu, știe că l-au descurajat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au descurajat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au descurajat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul descurajat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au putut sau lau putut ?

lau putut sau l-au putut ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au putut

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au putut”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au putut, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au putut – Cuvintele l-au putut

Nu cred că l-au putut.
Nu, cred că l-au putut.

Nu știe că l-au putut.
Nu, știe că l-au putut.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au putut, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au putut, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul putut, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au caracterizat sau lau caracterizat ?

lau caracterizat sau l-au caracterizat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au caracterizat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au caracterizat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au caracterizat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au caracterizat – Cuvintele l-au caracterizat

Nu cred că l-au caracterizat.
Nu, cred că l-au caracterizat.

Nu știe că l-au caracterizat.
Nu, știe că l-au caracterizat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au caracterizat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au caracterizat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul caracterizat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au deranjat sau lau deranjat ?

lau deranjat sau l-au deranjat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au deranjat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au deranjat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au deranjat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au deranjat – Cuvintele l-au deranjat

Nu cred că l-au deranjat.
Nu, cred că l-au deranjat.

Nu știe că l-au deranjat.
Nu, știe că l-au deranjat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au deranjat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au deranjat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul deranjat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au îndrăgit sau lau îndrăgit ?

lau îndrăgit sau l-au îndrăgit ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au îndrăgit

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au îndrăgit”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au îndrăgit, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au îndrăgit – Cuvintele l-au îndrăgit

Nu cred că l-au îndrăgit.
Nu, cred că l-au îndrăgit.

Nu știe că l-au îndrăgit.
Nu, știe că l-au îndrăgit.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au îndrăgit, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au îndrăgit, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul îndrăgit, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au instalat sau lau instalat ?

lau instalat sau l-au instalat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au instalat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au instalat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au instalat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au instalat – Cuvintele l-au instalat

Nu cred că l-au instalat.
Nu, cred că l-au instalat.

Nu știe că l-au instalat.
Nu, știe că l-au instalat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au instalat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au instalat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul instalat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au taxat sau lau taxat ?

lau taxat sau l-au taxat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au taxat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au taxat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au taxat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au taxat – Cuvintele l-au taxat

Nu cred că l-au taxat.
Nu, cred că l-au taxat.

Nu știe că l-au taxat.
Nu, știe că l-au taxat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au taxat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au taxat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul taxat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au răstignit sau lau răstignit ?

lau răstignit sau l-au răstignit ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au răstignit

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au răstignit”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au răstignit, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au răstignit – Cuvintele l-au răstignit

Nu cred că l-au răstignit.
Nu, cred că l-au răstignit.

Nu știe că l-au răstignit.
Nu, știe că l-au răstignit.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au răstignit, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au răstignit, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul răstignit, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au sfătuit sau lau sfătuit ?

lau sfătuit sau l-au sfătuit ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au sfătuit

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au sfătuit”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au sfătuit, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au sfătuit – Cuvintele l-au sfătuit

Nu cred că l-au sfătuit.
Nu, cred că l-au sfătuit.

Nu știe că l-au sfătuit.
Nu, știe că l-au sfătuit.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au sfătuit, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au sfătuit, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul sfătuit, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au așteptat sau lau așteptat ?

lau așteptat sau l-au așteptat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au așteptat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au așteptat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au așteptat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au așteptat – Cuvintele l-au așteptat

Nu cred că l-au așteptat.
Nu, cred că l-au așteptat.

Nu știe că l-au așteptat.
Nu, știe că l-au așteptat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au așteptat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au așteptat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul așteptat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au testat sau lau testat ?

lau testat sau l-au testat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au testat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au testat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au testat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au testat – Cuvintele l-au testat

Nu cred că l-au testat.
Nu, cred că l-au testat.

Nu știe că l-au testat.
Nu, știe că l-au testat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au testat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au testat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul testat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au transformat sau lau transformat ?

lau transformat sau l-au transformat ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au transformat

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au transformat”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au transformat, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au transformat – Cuvintele l-au transformat

Nu cred că l-au transformat.
Nu, cred că l-au transformat.

Nu știe că l-au transformat.
Nu, știe că l-au transformat.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au transformat, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au transformat, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul transformat, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Cum se scrie corect ? l-au urmărit sau lau urmărit ?

lau urmărit sau l-au urmărit ? se scrie cu sau fără cratimă ?

Una dintre multele incorectitudini gramaticale din gramatica limbii române constă din adăugarea sau scoaterea cratimei (liniuței) la scrierea unor cuvinte.

În gramatica limbii române, forma corectă este : l-au urmărit

Să ai capacitatea de a folosi gramatica limbii române într-o manieră corectă este un lucru indispensabil comunicării zilnice. Cea mai bună cale de înțelegere interumană care nu necesită vorbirea propriu-zisă (orală) este scrisul, iar atunci când scriem trebuie să avem drept scop nu doar transmiterea informației brute, dar și a emoției din spatele cuvintelor în cauză.

Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un beneficiu cât și o trebuință practică pentru vorbitorii de limba română. Singura modalitate prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică ireproșabilă.

Sensul unei propoziții se poate schimba foarte ușor din cauza plasării incorecte a unui cuvânt sau a unei combinații de cuvinte, cum ar fi chiar „l-au urmărit”, din cauza înlocuirii unei cratime, adăugarea necorespunzătoare a unui semn de întrebare, a unui semn de exclamare sau chiar a unei virgule.

Cu ajutorul cuvintelor l-au urmărit, vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „simple” virgule.

Propoziții cu l-au urmărit – Cuvintele l-au urmărit

Nu cred că l-au urmărit.
Nu, cred că l-au urmărit.

Nu știe că l-au urmărit.
Nu, știe că l-au urmărit.

Atunci când ai puține cunoștințe despre gramatica limbii române, ai putea crede că nu există nicio diferență între aceste două propoziții care conțin cuvintele l-au urmărit, însă încercând să citești propozițiile în glas și făcând o mică pauză în locul în care se află virgula, diferența va deveni mult mai evidentă.

În prima propoziție care conține l-au urmărit, din cauza că virgula lipsește, cuvântul „nu” aparține frazei, astfel acest „nu” are un rol de negație pentru lucrurile spuse ulterior.

În a doua propoziție care conține cuvântul urmărit, virgula este folosită pentru a face o separație între cuvântul „nu” și restul propoziției. Acest „nu” nu se referă la spusele ulterioare, ci la cele precedente. Lucrurile spuse pot fi atât o simplă afirmație cât și o întrebare. Prin urmare, în cea de-a doua propoziție, virgula este folosită pentru a nega ce a fost spus înainte.

Întotdeauna este benefic să îți pui întrebări de tipul : „Care este forma corectă a acestui cuvânt ?” și „Care este forma corectă a acestei propoziții ?”.

Scrie Corect

FREE
VIEW