Dona Sol – Poezie de Mihai Eminescu
Te rog rămâi o clipă încă
Ca să te strâng duios la piept.
Din fericirea mea adâncă
Aș vrea să nu mă mai deștept.
Și totuși, luna iese-n zare,
Albește zidul nalt și gol…
Dă-mi cea din urmă sărutare
Și încă una, Doña Sol!
Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte
Unde mă duc și ce mă fac,
Când de pe ceruri stele sfinte
Pătrund în codru, bat în lac.
………………………………
Au nu ești tu la înălțime
Ca steaua vecinicului pol?…
Pe mine nu mă știe nime,
Nici chiar tu însăți, Doña Sol.
Ades când frunzele pe cracă
Șoptesc ca zgomotul de guri
Ce se sărută și se-mpacă
În umbr-adâncă de păduri,
Eu stau unde pătrunde luna
Pe alb izvor, sunând domol;
De cântă păsările-ntr-una,
De tine-mi cântă, Doña Sol.
Și pe oglinda mișcătoare
Stau de privesc un straniu joc:
E apa pururi călătoare
Pe chipu-mi ce rămâne-n loc.
S-au desprimăvărat pădurea,
Suspină păsările-n stol…
Și numai eu, gândind aiurea,
Gândesc la tine, Doña Sol.
De ce doresc singurătate
Și glasul tainic de izvor,
De ce când codrul frunza-și bate
Adorm pe verdele-i covor?
Ca prin lumina cea rărită
Prin umbra moale de pristol
Să mi se-arate liniștită
A ta ivire, Doña Sol.
Să văz cum mâna ta îndoaie
În arc o ramură de fag
Și ca Diana cea bălaie
Îți faci în codru mândru prag;
Săgeți de aur pe-al tău umăr,
Gonești vânatul tău în stol,
Dar peste frunze făr- de număr
Nu-mi lași o urmă, Doña Sol.
Chiar de luceafărul de seară
Te tem, căci dulce arde el,
Când treci frumoasă și ușoară
În umbra negrului castel…
De aș zăcea rănit de moarte,
Într-un genunchi eu tot mă scol;
Tinzându-mi dreapta de departe,
Mă-nchin la tine, Doña Sol.
……………………………
Când luna trece în uimire
Spre-a face-al mărilor ocol,
Ea, luminând a mea iubire,
Te lumineze, Doña Sol.
Ar putea să te intereseze și :
- Finul lui Dumnezeu – Poveste de Mihai Eminescu Finul lui Dumnezeu – Poveste de Mihai Eminescu Poveste, poveste — da eu nu-s de pe când poveştile — eu sunt de mai încoace, da m-am dus într-o zi la soacră-mea ş’ am găsit un sac de poveşti, şi venind a casă l-am scăpat jos şi s-o despicat sacul…
- Călin Nebunul – Poezie / Basm de Mihai Eminescu Fost-a împărat odată şi trei fete el avea Cât puteai privi la soare, da’ la ele ca mai ba. Nicio vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseţa astor fete de-mpărat. Dar deşi nu-ţi poţi da vorba despre ele și cuvântul, Mintea tot le – atinge umbra,…
- Codru și salon – Poezie de Mihai Eminescu Codru și salon – Poezie de Mihai Eminescu Partea I Zadarnic fete mândre zâmbind cutreier sala Și muzică-i și visuri și farmec îndelung. În ochii unui tânăr sădită e răceala Și note cât de blânde în inimă-i n-ajung. Amicul cel de-o vrâstă păharul lui îl împle Și-l cheamă și…
- Minte și inimă – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Minte și inimă – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu I Ce privești în jos smerită, Că te mânii te prefaci, Când îți zic că el îți place Și că tu demult îi placi. Voi jucați în comedie Rolul vostru de-nțelept, Dar de ce unul la altul Vă…
- Fata-n grădina de aur – Poezie de Mihai Eminescu Fata-n grădina de aur – Poezie de Mihai Eminescu A fost odat-un împărat, el fu-ncă În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn, Când în păduri, în lacuri, lanuri, luncă, Vorbeai cu zeii, de sunai din corn. Avea o fată dulce, mândră, pruncă, Cu cari basme vremile ș-adorn, Când…
- La curtea cuconului Vasile Creangă – de Mihai Eminescu La curtea cuconului Vasile Creangă – de Mihai Eminescu Pe când ţara de jos a Moldovei e semănată numai de coline care, arate primăvara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, nişte muşunoaie mari şi negre, în ţara de sus colinele devin dealuri şi văile -râpe. Cei dintâi înalţă…