Dona Sol – Poezie de Mihai Eminescu
Te rog rămâi o clipă încă
Ca să te strâng duios la piept.
Din fericirea mea adâncă
Aș vrea să nu mă mai deștept.
Și totuși, luna iese-n zare,
Albește zidul nalt și gol…
Dă-mi cea din urmă sărutare
Și încă una, Doña Sol!
Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte
Unde mă duc și ce mă fac,
Când de pe ceruri stele sfinte
Pătrund în codru, bat în lac.
………………………………
Au nu ești tu la înălțime
Ca steaua vecinicului pol?…
Pe mine nu mă știe nime,
Nici chiar tu însăți, Doña Sol.
Ades când frunzele pe cracă
Șoptesc ca zgomotul de guri
Ce se sărută și se-mpacă
În umbr-adâncă de păduri,
Eu stau unde pătrunde luna
Pe alb izvor, sunând domol;
De cântă păsările-ntr-una,
De tine-mi cântă, Doña Sol.
Și pe oglinda mișcătoare
Stau de privesc un straniu joc:
E apa pururi călătoare
Pe chipu-mi ce rămâne-n loc.
S-au desprimăvărat pădurea,
Suspină păsările-n stol…
Și numai eu, gândind aiurea,
Gândesc la tine, Doña Sol.
De ce doresc singurătate
Și glasul tainic de izvor,
De ce când codrul frunza-și bate
Adorm pe verdele-i covor?
Ca prin lumina cea rărită
Prin umbra moale de pristol
Să mi se-arate liniștită
A ta ivire, Doña Sol.
Să văz cum mâna ta îndoaie
În arc o ramură de fag
Și ca Diana cea bălaie
Îți faci în codru mândru prag;
Săgeți de aur pe-al tău umăr,
Gonești vânatul tău în stol,
Dar peste frunze făr- de număr
Nu-mi lași o urmă, Doña Sol.
Chiar de luceafărul de seară
Te tem, căci dulce arde el,
Când treci frumoasă și ușoară
În umbra negrului castel…
De aș zăcea rănit de moarte,
Într-un genunchi eu tot mă scol;
Tinzându-mi dreapta de departe,
Mă-nchin la tine, Doña Sol.
……………………………
Când luna trece în uimire
Spre-a face-al mărilor ocol,
Ea, luminând a mea iubire,
Te lumineze, Doña Sol.
Ar putea să te intereseze și :
- Antropomorfism - poezie de Mihai Eminescu Antropomorfism - poezie de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă…
- Mureșanu - Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Mureșanu - Poezie / Versuri de Mihai Eminescu (Mureșanu singur într-o pădure. Pe o muche de deal o biserică veche c-un turn de piatră. Noapte, lună. Orologiul bisericei bate miezul nopții.) I MUREȘANU În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se zbate miazănoaptea... iar prin a…
- Frumoasa lumii - Poveste de Mihai Eminescu Frumoasa lumii - Poveste de Mihai Eminescu Apoi poveste, poveste, D-zeu la noi soseşte, că-nainte mult mai este. Era odată un vânător ş-avea trei copii şi era sărac-sărac, cât numai cu-atâta se ţinea, că-mpuşca câte-o păsăruică, o vindea ş-atâta era hrana lui, săracul. Acu era o pădure pe-acolo pe-aproape,…
- Memento mori - Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Memento mori - Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec înstelatul rege maur Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a…
- Luceafărul - Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Luceafărul - Versuri / Poezie de Mihai Eminescu A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată. Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinţi Şi luna între stele. Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul…
- Fata-n grădina de aur - Poezie de Mihai Eminescu Fata-n grădina de aur - Poezie de Mihai Eminescu A fost odat-un împărat, el fu-ncă În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn, Când în păduri, în lacuri, lanuri, luncă, Vorbeai cu zeii, de sunai din corn. Avea o fată dulce, mândră, pruncă, Cu cari basme vremile ș-adorn, Când…