Rezumat sau sinteză ? Care este diferența ?

Rezumat sau sinteză ? Care este diferența ?

Rezumatul este o prezentare scurtă și obiectivă a ideilor principale, a faptelor și evenimentelor dintr-un singur text, folosind cuvinte proprii, pe când sinteza folosește mai multe texte (surse) și le interpretează adesea într-un mod mai puțin personal.

 

Câte tipuri de sinteză există ?

 

În limba română există 5 tipuri de sinteză, iar acestea sunt : sinteza comparativă, concesivă, argumentativă, explicativă, de tip recenzie.

 

Ce este sinteza comparativă și cum se scrie ?

 

Sinteza comparativă este o combinație a mai multor puncte de vedere care se axează pe același subiect, iar scopul prezentării lor este de a evidenția aspectele considerate mai importante asupra temei date.

Astfel, pentru a realiza o sinteză comparativă, ai nevoie de două sau mai multe texte care au același subiect primar, dar o interpretare diferită și să evidențiezi cele mai importante idei ale textelor.

 

Ce este sinteza concesivă și cum se scrie ?

 

Sinteza concesivă este prezentarea mai multor puncte de vedere, având scopul de a evidenția un punct de vedere propriu.

Pentru a scrie o sinteză concesivă, ai nevoie de texte care se axează asupra unui sau mai multor subiecte și să îți expui modul de percepere a acestora.

 

Ce este sinteza argumentativă și cum se scrie ?

 

Sinteza argumentativă este o selecție de idei care sunt prezente în mai multe texte, iar scopul acestei selecții este pentru argumentarea unui anumit punct de vedere.

Ca să scrii o sinteză argumentativă, trebuie să selectezi ideile de bază a două sau mai multe texte și să argumentezi punctul de vedere a uneia sau mai multor idei.

 

Ce este sinteza explicativă și cum se scrie ?

 

Sinteza explicativă este prezentarea unui singur subiect care a fost tratat în mai multe texte cu o temă comună.

Pentru a scrie o sinteză explicativă, trebuie să găsești un singur subiect care a fost expus în două sau mai multe opere cu o temă comună și să îl explici în detalii.

 

Ce este sinteza de tip recenzie și cum se scrie ?

 

Sinteza de tip recenzie este prezentarea ideilor din mai multe texte care tratează aceeași temă.

Pentru realizarea sintezei de tip recenzie este nevoie să găsești mai multe texte care se axează pe aceeași temă și să prezinți ideile lor într-un mod analitic, explicându-le.

 

Ce înseamnă Rezumatul unui text și cum se scrie ?

 

Rezumatul este o variantă prescurtată a textului inițial.

Rezumatul :

  • Transmite partea esențială din materialul (textul) inițial, din perspectiva autorului.
  • Este scris folosind cuvintele proprii ale persoanei care scrie rezumatul (povestind).
  • Recunoaște / Găsește / Redă informațiile care ar putea fi de interes pentru persoanaele care lecturează textul respectiv.

Rezumatul este o descriere a celor mai importante părți din textul inițial, vizând în prim-plan tema centrală, aspectele cheie și ideile principale ale scrierii.

 

Cum se scrie corect un rezumat ?

 

Pentru a scrie un rezumat trebuie să :

  • Selectezi și să reții ideile principale ale scrierii.
  • Elimini informația non-necesară.
  • Reformulezi prin cuvinte proprii propozițiile / enunțurile din text.

 

Pornind de la cele de mai sus, regulile de scriere sunt următoarele :

 

  1. Rezumatul trebuie să nu depașeasca 25 de rânduri.
  2. Să exprimi cu propriile cuvinte părțile esențiale ale textului.
  3. Trebuie să relatezi faptele la persoana a treia.
  4. Trebuie să nu faci comentarii personale asupra celor povestite și nu folosești mărci afective.
  5. Trebuie să nu folosești regionalisme, arhaisme sau forme populare, forme care pot apărea în textul de bază.
  6. Din rezumat trebuie excluse descrierile, figurile de stil, elementele retorice și interjecțiile.


Bine ai venit pe ScrieCorect.ro, locul unde găsești cele mai bune resurse pentru a-ți îmbunătăți gramatica limbii române și pentru a evita greșelile frecvente. Cu articole informative, exerciții interactive și sfaturi utile, ScrieCorect.ro te ajută să înțelegi și să aplici regulile corecte ale limbii române. În plus, site-ul nostru este actualizat constant cu cele mai noi informații despre limbajul scris și vorbit, astfel încât să poți fi sigur că ești mereu la curent cu cele mai recente tendințe și reguli. Așadar, dacă îți dorești să îți îmbunătățești abilitățile de scriere și să te exprimi corect în limba română, ScrieCorect.ro este locul perfect pentru tine.

De asemenea, pe ScrieCorect.ro vei găsi o comunitate activă de oameni pasionați de limbă și cultură românească. Poți participa la discuțiile noastre, poți pune întrebări și poți primi feedback din partea membrilor noștri și a experților în limbă română. În plus, site-ul nostru oferă și servicii profesionale de corectare a textelor, astfel încât să poți avea încredere că scrisul tău este impecabil din punct de vedere gramatical. Deci, indiferent dacă ești un student, un profesionist sau pur și simplu un pasionat de limbă română, ScrieCorect.ro este sursa ta de încredere pentru a-ți îmbunătăți abilitățile de comunicare și a-ți exprima ideile într-un mod clar și precis.

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*