Locul aripelor – Poezie de Mihai Eminescu
Strecor degetele mele printre buclele-ți de aur,
Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut,
Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur,
Iară ochii-ți, gardianii, mă opresc și mă sumut.
Ochii tăi, înșelătorii! A ghici nu-i pot vreodată,
Căci cu două înțelesuri mă atrag și mă resping
Mă atrag când stau ca gheața cu privirea desperată,
Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating.
O, atunci mâna ta-i tare și respinge cu putere
Mâna mea, care profană ar intra în santuar
Să se-ascundă-n sânii-ți tineri, pe când eu plin de plăcere
Să uit lumea-n sărutarea-ți și în ochii tăi de jar.
Astăzi însă nu-s ca flama cea profană și avară,
Inima mi-e sântă astăzi, cald și dulce-i pieptul meu,
Azi sunt cast ca rugăciunea și timid ca primăvara,
Azi iubesc a ta ființă cum iubesc pe Dumnezeu.
Tu surâzi cu nencrezare?… Cât de rea ești tu, copilă!
Lasă ca sub gazul roșu eu la sânii-ți să pătrunz,
Să deschei corsetul ista… Tu roșind să râzi gentilă,
Eu s-apăs fruntea-mi arzândă între piepții albi, rotunzi
Și să strecor a mea mână după gâtu-ți de zăpadă!
Tu roșești… tu nu vrei, Marta?… O, de-ai ști ce caut eu…
Ai surâde și-al tău umăr ai lăsa ca să se vadă,
Să-ți privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău.
Cungiurând c-un braț molatec gâtul tău cel alb ca zarea,
Apăsând fața-ți roșită pe-al meu piept bătând mereu,
Eu cu ceealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare:
Locul aripelor albe le-aș căta-n delirul meu!
Locul ciunt unde aripa se-nalță albă c-argintul
Când tu înger încă-n ceruri pluteai dulce, fericit,
Locul de-unde-apoi căzură când tu, vizitând pământul
Te-ai uitat… și-n lumea asta ca copilă te-ai trezit.
Ar putea să te intereseze și :
- Călin Nebunul – Poezie / Basm de Mihai Eminescu Fost-a împărat odată şi trei fete el avea Cât puteai privi la soare, da’ la ele ca mai ba. Nicio vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseţa astor fete de-mpărat. Dar deşi nu-ţi poţi da vorba despre ele și cuvântul, Mintea tot le – atinge umbra,…
- Asta vreau, dragul meu – poezie de Mihai Eminescu Asta vreau, dragul meu – poezie de Mihai Eminescu Iubeşti scumpa mea frumoasă Ghirlăndioara de-albe flori, Ce-ncunună graţioasă Buclele-mi ce-n vânturi zbor? Nu, nu! Nu, nu! Ce vrei dară, dragă, tu? Poate roza cea tăcută Care dulce se sărută Cu fluturii râzători? Ba nu, nu: cununa-n laur,…
- Icoană și privaz – Poezie de Mihai Eminescu Icoană și privaz – Poezie de Mihai Eminescu De vrei ca toată lumea nebună să o faci, În catifea, copilă, în negru să te-mbraci Ca marmura de albă cu fața ta răsari, În bolțile sub frunte lumină ochii mari Și părul blond în caier și umeri de zăpadă…
- Luceafărul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Luceafărul – Versuri / Poezie de Mihai Eminescu A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată. Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinţi Şi luna între stele. Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul…
- În vremi demult trecute – Poezie de Mihai Eminescu În vremi demult trecute – Poezie de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază…
- Gemenii – Poezie de Mihai Eminescu Gemenii – Poezie de Mihai Eminescu O candelă subțire sub bolta cea înaltă Lumină peste regii cei dacici laolaltă, Cari tăiați în marmur cu steme și hlamide Se înșirau în sală sub negrele firide, Iar colo-n fruntea salei e-un tron acoperit C-un negru văl de jale, căci Sarmis a…
