Dorința – Poezie de Mihai Eminescu
Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.
Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.
Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.
Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci…
Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.
Ar putea să te intereseze și :
- Mureșanu - Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Mureșanu - Poezie / Versuri de Mihai Eminescu (Mureșanu singur într-o pădure. Pe o muche de deal o biserică veche c-un turn de piatră. Noapte, lună. Orologiul bisericei bate miezul nopții.) I MUREȘANU În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se zbate miazănoaptea... iar prin a…
- În vremi demult trecute - Poezie de Mihai Eminescu În vremi demult trecute - Poezie de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază…
- La curtea cuconului Vasile Creangă - de Mihai Eminescu La curtea cuconului Vasile Creangă - de Mihai Eminescu Pe când ţara de jos a Moldovei e semănată numai de coline care, arate primăvara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, nişte muşunoaie mari şi negre, în ţara de sus colinele devin dealuri şi văile -râpe. Cei dintâi înalţă…
- Gemenii - Poezie de Mihai Eminescu Gemenii - Poezie de Mihai Eminescu O candelă subțire sub bolta cea înaltă Lumină peste regii cei dacici laolaltă, Cari tăiați în marmur cu steme și hlamide Se înșirau în sală sub negrele firide, Iar colo-n fruntea salei e-un tron acoperit C-un negru văl de jale, căci Sarmis a…
- Fata-n grădina de aur - Poezie de Mihai Eminescu Fata-n grădina de aur - Poezie de Mihai Eminescu A fost odat-un împărat, el fu-ncă În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn, Când în păduri, în lacuri, lanuri, luncă, Vorbeai cu zeii, de sunai din corn. Avea o fată dulce, mândră, pruncă, Cu cari basme vremile ș-adorn, Când…
- Ecò - Poezie de Mihai Eminescu Ecò - Versuri de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri miros Și umbră adânc viorie; Și…