Din când în când – Poezie de Mihai Eminescu
Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când
Ar putea să te intereseze și :
- Miron și frumoasa fără corp - Poezie de Mihai Eminescu Miron și frumoasa fără corp - Versuri de Mihai Eminescu I Ce lumină-i și ce vorbe Jos sub grinzile colibii? Marta mânuie cociorbe, Iar Maria toacă hribii, Iar ciobanu-și pune gluga, Mai îndrugă câte-ndrugă, Iese-n noaptea cu scântei Ș-o tuli urât de fugă, Parcă-i dracul în călcăi. Iar…
- Mureșanu - Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Mureșanu - Poezie / Versuri de Mihai Eminescu (Mureșanu singur într-o pădure. Pe o muche de deal o biserică veche c-un turn de piatră. Noapte, lună. Orologiul bisericei bate miezul nopții.) I MUREȘANU În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se zbate miazănoaptea... iar prin a…
- Luceafărul - Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Luceafărul - Versuri / Poezie de Mihai Eminescu A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată. Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinţi Şi luna între stele. Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul…
- Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! - Poezie de Mihai Eminescu Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! - Versuri de Mihai Eminescu Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! Și eu să-mi știu osânda... să te iubesc în veci, În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind, De-a genelor mișcare nădejdea să mi-o prind, Zâmbirea gurei crude să-mi fie…
- Antropomorfism - poezie de Mihai Eminescu Antropomorfism - poezie de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă…
- Frumoasa lumii - Poveste de Mihai Eminescu Frumoasa lumii - Poveste de Mihai Eminescu Apoi poveste, poveste, D-zeu la noi soseşte, că-nainte mult mai este. Era odată un vânător ş-avea trei copii şi era sărac-sărac, cât numai cu-atâta se ţinea, că-mpuşca câte-o păsăruică, o vindea ş-atâta era hrana lui, săracul. Acu era o pădure pe-acolo pe-aproape,…