Întunericul și poetul – Poezie de Mihai Eminescu
ÎNTUNERICUL
Tu care treci prin lume străin și efemer,
Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer,
Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt
Ce cânți ca o stafie ieșită din mormânt,
Sfarmă-n stânca rece a ta nebună liră,
Căci lumea este piatră și ea nu te admiră,
Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi
Ca valul care cântă trecutul unei stânci,
Ce veștedă, bătrână se leagănă prin nori,
Când stânca e eternă și valu-i trecător.
POETUL
Și tu crezi, geniu negru, că fără scop și țintă
A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă ?
Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele,
Purtând pe frunte-mi raza a națiunii mele ?
Voi să ridic palatul la două dulci sorori,
La Muzică și Dramă… în dalbe sărbători
Voi să le-ngân viața și-n cupa lor aurie
Să torn zi și-ntuneric, dureri și bucurie,
Să văd trecutu-n viață, să văd româna dramă,
Cum din mormânt eroii istoriei îi cheamă,
Și muzica română chemând din munții-n nouri,
Din stelele căzânde, din văile-n ecouri,
Din brazii ce suspină l-a iernei vijelie,
Din fluierul cel jalnic, din buciumu-n câmpie,
Chemând doina română, a inimelor plângeri,
A sufletului noapte, a dorurilor stângeri.
Românu-n trecut mare, e mare-n viitor !
Și tu vrei ca poetul să fie trecător,
Pe-a țărei sale țărmuri să n-aibă ce să cânte ?
Dar nu-s colori destule în lume să-nveșmânte
A munților Carpatici sublime idealuri,
Ce-noată-n a lui suflet cum noată-n mare valuri,
Și-n creierii-i aleargă de gânduri vijelii,
Cum ginii se sfaramă-n ruinele pustii.
Ar putea să te intereseze și :
- Călin Nebunul – Poezie / Basm de Mihai Eminescu Fost-a împărat odată şi trei fete el avea Cât puteai privi la soare, da’ la ele ca mai ba. Nicio vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseţa astor fete de-mpărat. Dar deşi nu-ţi poţi da vorba despre ele și cuvântul, Mintea tot le – atinge umbra,…
- În vremi demult trecute – Poezie de Mihai Eminescu În vremi demult trecute – Poezie de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază…
- Gemenii – Poezie de Mihai Eminescu Gemenii – Poezie de Mihai Eminescu O candelă subțire sub bolta cea înaltă Lumină peste regii cei dacici laolaltă, Cari tăiați în marmur cu steme și hlamide Se înșirau în sală sub negrele firide, Iar colo-n fruntea salei e-un tron acoperit C-un negru văl de jale, căci Sarmis a…
- Epigonii – Poezie de Mihai Eminescu Epigonii – Poezie de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri, Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu…
- Miron și frumoasa fără corp – Poezie de Mihai Eminescu Miron și frumoasa fără corp – Versuri de Mihai Eminescu I Ce lumină-i și ce vorbe Jos sub grinzile colibii? Marta mânuie cociorbe, Iar Maria toacă hribii, Iar ciobanu-și pune gluga, Mai îndrugă câte-ndrugă, Iese-n noaptea cu scântei Ș-o tuli urât de fugă, Parcă-i dracul în călcăi. Iar…
- Fata-n grădina de aur – Poezie de Mihai Eminescu Fata-n grădina de aur – Poezie de Mihai Eminescu A fost odat-un împărat, el fu-ncă În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn, Când în păduri, în lacuri, lanuri, luncă, Vorbeai cu zeii, de sunai din corn. Avea o fată dulce, mândră, pruncă, Cu cari basme vremile ș-adorn, Când…
