Materia de liceu la limba română

Epigrame – Poezie de Mihai Eminescu   LA UN NOU NĂSCUT (Arab) Plângând tu ai venit pe-acest pământ; Amic, ce te-așteptau, te-au salutat zâmbind; Dar să trăiești astfel, încât când te vei stinge Să părăsești zâmbind amicii, ce te-or plânge. IMITATORII (Pfeffel) Și prefăcut în lebădă la Leda Zeus pornește; Ar vrea să fac-asemenea un…

Câte nopți eu cugetat-am – poezie de Mihai Eminescu Câte nopți eu cugetat-am pân’ se-nvăluie gândirea, Pân’ ce visele-i gigantici se uscau în nălucire, Adormeam și de-asupra-mi stelele îmblau cuminți, Luna strălucea prin crenge ca o pavăză de aur Și prin grâul crescut mare ciripeau puii de graur, Vântu-ngreunat cu miros trezea-n clopot glas de…

Mușatin și codrul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   I   Saracă Țară-de-Sus, Toată faima ți s-a dus! Acu cinci sute de ai Numai codru îmi erai… Împrejur nășteau pustii, Se surpau împărății, Neamurile-mbătrâneau, Crăiile se treceau Și cetăți se risipeau Numai codrii tăi creșteau. Verde-i umbra nepătrunsă Unde-o lume e ascunsă Și…

Epigramatice – Poezie de Mihai Eminescu   În somn nici Crösus nu-i bogat cu tot tronu-i regal. Și jumeta din viața lui cu Lazăr e egal. Lungești prânzu-ți până-n noapte, tot mănânci, mănânci de-a rândul, Cin te vede poate zice că cu dinții-ți sapi mormântul. Vrei să fii Pallas Athena! O, fetiță, fii cuminte… Tu…

Cărțile – poezie de Mihai Eminescu Shakespeare! adesea te gândesc cu jale, Prieten blând al sufletului meu; Izvorul plin al cânturilor tale Îmi sare-n gând și le repet mereu. Atât de crud ești tu, ș-atât de moale, Furtună-i azi și linu-i glasul tău; Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe Și-nveți ce-un ev nu poate…

Mușat și ursitorile – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   Sub vântul rece-al amorțitei ierne Își pleacă codrul crengile-ncărcate; Sub alba-i haină câmpul se așterne, Cu stele dulci e bolta presărată; Din fundul lumii, ce se pierde-n zare, Prin rumeni aburi luna se arată Iar din bordei ce sta lângă cărare, Prin ochiul prins…

Epigonii – Poezie de Mihai Eminescu   Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri, Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii şi…

Care-o fi în lume – poezie de Mihai Eminescu Care-o fi în lume și al meu amor? Sufletul întreabă inima cu dor. Va fi mănăstirea cu zidiri cernite, Cu icoane sânte și îngălbenite, Va fi vitezia cu coif de aramă L-ale cărei flamuri patria te cheamă, Ori va fi o dulce inimă de înger Să…

Marmură glasul mării – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   Murmură glasul mării stins și molcom, Înconjurând a Italiei insulă mândră ­ O, luminați, a cerului stele albe, Câmpilor noștri. Vă vărsați icoanele voastre în Tibur, Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde, Tu, măreție a nopții, a mării, a lumei, Împle Italia. Mare, poartă…

Egipetul – Versuri de Mihai Eminescu   Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur, Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc şi aur; Pe-al lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc, Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roşii ca jeratec, alte-albastre, ochi…

Care-i amorul meu în astă lume – poezie de Mihai Eminescu Care-i amorul meu în astă lume: Este-al bravurei coiful de aramă, Sau al mărirei aspru rece nume? Sau este claustrul cernit, ce cheamă Cu-a lui icoane sânte-ngălbenite, Cu clopotu-i vestind a morții dramă? Sau este chipul blând unei iubite, Ce, dulce, pură, sântă și…

Mureșanu – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   (Mureșanu singur într-o pădure. Pe o muche de deal o biserică veche c-un turn de piatră. Noapte, lună. Orologiul bisericei bate miezul nopții.)   I   MUREȘANU În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se zbate miazănoaptea… iar prin a lumei vamă Nici suflete nu…

Ector și Andromache (după Schiller) – Versuri de Mihai Eminescu   ANDROMACHE Vrea Ector în vecie să meargă de la mine, Unde Ahil cu-a sale neapropiali mâne Aduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi? Cine-o-nvăța copilu-ți în vremea viitoare S-arunce lănci și zeii Olympului s-adoare, Când Orcul de-ntuneric în sânu-i te-o-nghiți? ECTOR Femeie scumpă mie,…

Cântecul lăutarului – poezie de Mihai Eminescu Ca povestea cea sărmană Care nimeni n-o-a-nțeles, Trec prin vremea tristă, vană, Cum prin secoli un eres. Sunt ca lira spartă-n stâncă, Sunt ca glasul din pustii, Sunt ca marea cea adâncă, Sunt ca moartea între vii. Dintre chinuri ce mă-neacă Eu sorbeam mirul curat, Cum o lebădă…

Mortua est! – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce îşi moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii hotar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte şi flori de lumină, Când norii cei negri par…

Ecò – Versuri de Mihai Eminescu   Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri ­ miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos…

Cântec vechi – Poezie de Mihai Eminescu Vino, scumpă, de priveşte Dorul tău cum mă munceşte. Nici defel cum nu mă lasă Nici să intru seara-n casă, Ci din aşternut mă scoală, Ca pe-un pătimaş de boală, Şi mă face de alerg Neştiind pe unde merg. Când în zori de dimineaţă, Mă visez cu tine-n…

Mitologicale – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul…

Ea-și urma cărarea-n codru – Versuri de Mihai Eminescu   Ea-și urma cărarea-n codru. Eu mă iau pe a ei urmă, Când ajung cu ea alături Răsuflarea-mi mi se curmă. Mai răsuflu înc-o dată, Zic o vorbă, ea tresare Și se uită-n altă parte Și răspuns de loc nu are. Dar mereu de ea m-apropiu…

Cântec de nuntă (după Goethe) – Poezie de Mihai Eminescu Povestim și cântăm de-acel conte cu drag Ce-odat locuit-a castelul, Azi când un nepot al fericelui moșneag Îl face pe însurățelul. Fusese acela în sfântul război, C-onoare luptase pin multe nevoi; De pe cal când se dete întors înapoi Găsi cetățuia lui susă ­ Dar…

Misterele nopții – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   Când din stele auroase Noaptea vine-ncetişor, Cu-a ei umbre suspinânde, Cu-a ei silfe şopotinde Cu-a ei vise de amor; Câte inimi în plăcere Îi resaltă uşurel! Dar pe câte dureroase Cântu-i mistic le apasă, Cântu-i blând, încetinel. Două umbre, albicioase Ca şi fulgii de ninsori,…

Ea era albă ca zăharul – Versuri de Mihai Eminescu   Ea era albă ca zăharul, atât corpul deasupra şoldurilor, acea bogăţie de frumuseţe strălucită şi rotundă la umeri, cu globurile de zăpadă a sânilor, pătate în vârf cu două alunele dogorite, cât şi mai în jos unde pântecele se adună ca sculptat într-un nod…

Cântec caracudesc – Poezie de Mihai Eminescu Era odat’ – abia-i un an -Cînd Tit era puternic, Și vău,vău, vău cel șarlatan Era smerit, cucernic Dar ah! făcum – sărmanul Tit -La Văcărești el e menit, O, jerum, jerum, jerum, O! quae mutatio rerum! Și-atunci cînd mare Tit era,slavita caracuda La Trei-Sfetițe conacea, Lipsită de-orice…

Miron și frumoasa fără corp – Versuri de Mihai Eminescu   I   Ce lumină-i și ce vorbe Jos sub grinzile colibii? Marta mânuie cociorbe, Iar Maria toacă hribii, Iar ciobanu-și pune gluga, Mai îndrugă câte-ndrugă, Iese-n noaptea cu scântei Ș-o tuli urât de fugă, Parcă-i dracul în călcăi. Iar la colțul marei vetre Stau…