Materia de liceu la limba română
-
Înger și demon – Poezie de Mihai Eminescu
Înger și demon – Poezie de Mihai Eminescu Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare – Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în perete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;…
-
De ce mă-ndrept ș-acum – Poezie de Mihai Eminescu
De ce mă-ndrept ș-acum – Poezie de Mihai Eminescu De ce mă-ndrept ș-acum la tine iarăș? Căci făr- de tine n-am de spus nimică… Și azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-și. De grija ei un fir de păr nu-mi pică… Să ieie dar copiii mei în gheară-și;…
-
Peste vârfuri – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu
Peste vârfuri – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Peste vârfuri trece lună, Codru-şi bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. Mai departe, mai departe, Mai încet, tot mai încet, Sufletu-mi nemângâiet Îndulcind cu dor de moarte. De ce taci, când fermecată Inima-mi spre tine-ntorn? Mai suna-vei, dulce corn, Pentru mine…
-
Închinare lui Ștefan Vodă – Poezie de Mihai Eminescu
Închinare lui Ștefan Vodă – Poezie de Mihai Eminescu Şi strunele plesnite şi harpa desfăcută În salcia pletoasă, de care atârna L-a Isterului râpe, acuma este mută, Şi cântul ei de aur nu pot a-l deştepta. Ce vânt trăgând s-aude sub crengile plecate Spre unda cristalină ce fuge şopotind, Şi umbrele din apă tot…
-
De ce în al meu suflet – Poezie de Mihai Eminescu
De ce în al meu suflet – Poezie de Mihai Eminescu De ce în al meu suflet De ani eu moartea port, De ce mi-e vorba sacă, De ce mi-e ochiul mort? De ce pustiu mi-e capul, Viata într-un fel? Şi tu… tu esti aceea Ce mă întrebi astfel?
-
Peste codri sta cetatea… – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu
Peste codri sta cetatea… – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea… Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca…
-
În zadar în colbul școlii – Poezie de Mihai Eminescu
În zadar în colbul școlii – Poezie de Mihai Eminescu În zădar în colbul şcolii, Prin autori mâncaţi de molii, Cauţi urma frumuseţii Şi îndemnurile vieţii, Şi pe foile lor unse Cauţi taine nepătrunse Şi cu slovele lor strâmbe Ai vrea lumea să se schimbe. Nu e carte să înveţi Ca viaţa s-aibă preţ…
-
De câte ori, iubito – Poezie de Mihai Eminescu
De câte ori, iubito – Poezie de Mihai Eminescu De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă – o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre pluteşte cu aripi ostenite, Pe…
-
Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer – Poezie de Mihai Eminescu
Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer – Versuri de Mihai Eminescu GOETHE Spun popoară, sclavii, regii Că din câte-n lume-avem, Numai personalitatea Este binele suprem. * Nu faci efect; nesimțitori Rămân cu toții? Fii pe pace: Când piatra cade-n mlaștină, Ea nici un cerc nu face. * Ca-n ziua care lumii te dete, în tării…
-
În vremi demult trecute – Poezie de Mihai Eminescu
În vremi demult trecute – Poezie de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres,…
-
Dați-mi arpă de armată – Poezie de Mihai Eminescu
Dați-mi arpă de armată – Poezie de Mihai Eminescu Dați-mi arpă de aramă Dar cu strunele de fier Căci să cânt acuma cer Ca un vânt ce se sfaramă Printre stânci de-ngheț și ger. Dați-mi arpă de aramă Pe-a mea frunte crengi de brad Voi să cânt ca largul vad Sau c-a lumei sântă…
-
Pentru păzirea auzului – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu
Pentru păzirea auzului – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Dacă auzi în aer cântare dulce, veche, O taie chiar cu sila de la a ta ureche Căci cântecele-acestea te-nchină dezmierdării Și-ți leagănă simțirea pe undele uitării; Se varsă înlăuntru-ți a aerului miere Slăbănogindu-ți mintea și mândra ei putere Și acea socoteală măreață-mbărbătată…
-
În van căta-veți – Poezie de Mihai Eminescu
În van căta-veți – Poezie de Mihai Eminescu În van căta-veți ramuri de laur azi, În van căta-veți mândre simțiri în piept. Toate trecură: Viermele vremilor roade-n noi. Căci nu-i iubire, ură d-asemeni nu-i Și ce rămase umbra simțirei e: Murmura lumei Netedă, palidă, ca și ea. Nu e antica furie-a lui Achile, Nu…
-
Dacă treci râul Selenei – Poezie de Mihai Eminescu
Dacă treci râul Selenei – Poezie de Mihai Eminescu Dacă treci râul Selenei se face pare că sara Deși-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ține. E-o sară frumoasă adormită deși este ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre; Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de…
-
Pe un album – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu
Pe un album – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Albumul? Bal mascat cu lume multă, În care toţi pe sus îşi poartă nasul, Disimulându-şi mutra, gândul, glasul… Cu toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă. Şi eu intrai. Mă vezi rărindu-mi pasul. Un vers încerc cu pana mea incultă. Pe masa ta aşez o…
-
În ochii tăi citisem – Poezie de Mihai Eminescu
În ochii tăi citisem – Poezie de Mihai Eminescu În ochii tăi citisem iubire dinadins Și-n calea vremii steaua mea O clipă s-au aprins. Apoi ca foi uscate, văzduhul coperind, Văzui nădejdi și fericiri Naintea mea pierind. Dup-acea dulce clipă, ce-atâta mă uimea, Nainte chiar de-a răsări Se stinse steaua mea.
-
Dacă iubești fără să speri – Poezie de Mihai Eminescu
Dacă iubești fără să speri – Poezie de Mihai Eminescu Dacă iubeşti fără să speri De-a fi iubit vrodată, Se-ntunecă de lungi păreri De rău viaţa toată. Şi-ţi lasă-n suflet un amar Şi în gândiri asemeni, Căci o iubire în zadar Cu moartea-i sor- de gemeni. Dar vindecarea la dureri În piept, în partea…
-
Pe gânduri ziua – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu
Pe gânduri ziua – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Pe gânduri ziua, noaptea în veghere, Astfel viața-mi tot în chinuri trece Va vrea natura oare să se plece La ruga mea să-mi deie ce i-oi cere? Nimic nu-i cer decât mormântul rece, Repaos lung la lunga mea durere Decât să…
-
În ochii altor oameni – Poezie de Mihai Eminescu
În ochii altor oameni – Poezie de Mihai Eminescu În ochii altor oameni tu ești o carne vie, O netedă-arătare, un animal gentil. Ei doresc mâna-ți albă pe frunte să-i mângâie Căci dulce (e) și mică mânuța-ți de copil. Ei doresc buza-ți coaptă, nectar amar de patimi, Ei vor să-ti sugă ochiul, divinul ochiul…
-
Cum universu-n stele – Poezie de Mihai Eminescu
Cum universu-n stele – Poezie de Mihai Eminescu Cum universu-n stele iubește noaptea clară, Cu toate-a mele gânduri astfel eu te-am iubit, Când am plecat eu fruntea cu-a gândului povară Pe sânu-ți să se-nchidă de lume ostenit. Simții atunci puternic cum lumea toată-n mine Se mișcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi Și-n fruntea mea…
-
Pe aceeași ulicioară – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu
Pe aceeași ulicioară – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Pe aceeaşi ulicioară Bate luna în fereşti, Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai iveşti! Şi aceiaşi pomi în floare Crengi întind peste zaplaz, Numai zilele trecute Nu le fac să fie azi. Altul este al tău suflet, Alţii ochii tăi acum,…
-
În modul vechi soarele sună – Poezie de Mihai Eminescu
În modul vechi soarele sună – Poezie de Mihai Eminescu În modul vechi soarele sună, Cu sferi surori se-ntrece-n cânt, Și calea lui [din veci] prescrisă Și-o împlinește-n marș tunând. Fața-i la îngeri dă tărie, Deși nu știm al lui temei, Faptele nențeles de-nalte Mândre-s ca-n ziua cea dintei Iute, iuțime nențeleasă, Pământu-nvârte-a lui…
-
Cum oceanu-ntărâtat – Poezie de Mihai Eminescu
Cum oceanu-ntărâtat – Poezie de Mihai Eminescu Cum oceanu-ntărâtat turbatu-i! – Răcnind înalță brațele-i spumate, De nori s-acață, -n bolta lumei bate, Până furtuna-l reîmpinge-n patu-i. Sălbatecul! Van fulgeri fricoșate Apără cerul… El încredințatu-i Că bolta cea albastră e palatu-i; Cu-asalt s-o ia el vrea – ca pe-o cetate. Rănit de fulgere, el…
-
Patria vieții e numai prezentul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu
Patria vieții e numai prezentul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Patria vieții e numai prezentul. Clipa de față numa-n ea suntem, Suntem în adevăr. Iară trecutul Și viitorul numai o gândire-s. În van împingeți ce vi-i dinainte, În van doriți acelea ce-or veni. Întoarceți-vă-n voi și veți cunoaște Că toate-n lume,…