Lumea îmi părea o cifră – Poezie de Mihai Eminescu
Lumea îmi părea o cifră, oamenii îmi păreau morți,
Măști, ce râd după comandă, cari ies de după porți
Și dispar păpuși măiestre, ce că sunt nici că nu știu
Și-ntr-o lume de cadavre căutam un suflet viu;
Mă zbăteam dorind viață, cu ce sete eu cătam
Precum cel ce se îneacă se acață de-orice ram.
Dibuit-am în științe, în maxime,-n poezie,
Dară toate îmi părură sură, stearpă teorie.
N-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc
Până când… blestăm momentul!… pân- ce-a fost să te-ntâlnesc.
Oare sunt eu tot același? Singur nu mai mă-nțeleg:
De clipirea genei tale putui viața să mi-o leg.
Eram mândru, înjosirea, ba sclavia mă înveți:
Mă disprețuiesc pe mine… ce mai are astăzi preț?
Îmi părea că împărații sunt pe lume un nimic
Căci ei nu țineau în mână degetul tău dulce, mic,
Începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult
Decât lumea, decât totul ce putusem să ascult;
Mă miram, cum de pierdusem ochii pentru tot ce fu?
Toate existau sub soare, pentru că exiști și tu.
Ar putea să te intereseze și :
- Antropomorfism – poezie de Mihai Eminescu Antropomorfism – poezie de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă…
- Cezara – Nuvelă de Mihai Eminescu Cezara – Nuvelă de Mihai Eminescu Capitolul I Era-ntr-o dimineaţă de vară. Marea şi-ntindea nesfârşita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopţii, stâncile negre de rouă abureau şi se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele,…
- Peste codri sta cetatea… – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea… – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea… Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și…
- Frumoasa lumii – Poveste de Mihai Eminescu Frumoasa lumii – Poveste de Mihai Eminescu Apoi poveste, poveste, D-zeu la noi soseşte, că-nainte mult mai este. Era odată un vânător ş-avea trei copii şi era sărac-sărac, cât numai cu-atâta se ţinea, că-mpuşca câte-o păsăruică, o vindea ş-atâta era hrana lui, săracul. Acu era o pădure pe-acolo pe-aproape,…
- Finul lui Dumnezeu – Poveste de Mihai Eminescu Finul lui Dumnezeu – Poveste de Mihai Eminescu Poveste, poveste — da eu nu-s de pe când poveştile — eu sunt de mai încoace, da m-am dus într-o zi la soacră-mea ş’ am găsit un sac de poveşti, şi venind a casă l-am scăpat jos şi s-o despicat sacul…
- Memento mori – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Memento mori – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec înstelatul rege maur Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a…
