Pe aceeași ulicioară – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu
Pe aceeaşi ulicioară
Bate luna în fereşti,
Numai tu de după gratii
Vecinic nu te mai iveşti!
Şi aceiaşi pomi în floare
Crengi întind peste zaplaz,
Numai zilele trecute
Nu le fac să fie azi.
Altul este al tău suflet,
Alţii ochii tăi acum,
Numai eu, rămas acelaşi,
Bat mereu acelaşi drum.
Ah, subţire şi gingaşă
Tu păşeai încet, încet,
Dulce îmi veneai în umbra
Tăinuitului boschet
Şi lăsându-te la pieptu-mi,
Nu ştiam ce-i pe pământ,
Ne spuneam atât de multe
Făr-a zice un cuvânt.
Sărutări erau răspunsul
La-ntrebări îndeosebi,
Şi de alte cele-n lume
N-aveai vreme să întrebi.
Şi în farmecul vieţii-mi
Nu ştiam că-i tot aceea
De te razimi de o umbră
Sau de crezi ce-a zis femeia.
Vântul tremură-n perdele
Astăzi ca şi alte dăţi,
Numai tu de după ele
Vecinic nu te mai arăţi!
Ar putea să te intereseze și :
- Antropomorfism – poezie de Mihai Eminescu Antropomorfism – poezie de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă…
- Memento mori – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Memento mori – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec înstelatul rege maur Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a…
- Cezara – Nuvelă de Mihai Eminescu Cezara – Nuvelă de Mihai Eminescu Capitolul I Era-ntr-o dimineaţă de vară. Marea şi-ntindea nesfârşita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopţii, stâncile negre de rouă abureau şi se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele,…
- Icoană și privaz – Poezie de Mihai Eminescu Icoană și privaz – Poezie de Mihai Eminescu De vrei ca toată lumea nebună să o faci, În catifea, copilă, în negru să te-mbraci Ca marmura de albă cu fața ta răsari, În bolțile sub frunte lumină ochii mari Și părul blond în caier și umeri de zăpadă…
- Minte și inimă – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Minte și inimă – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu I Ce privești în jos smerită, Că te mânii te prefaci, Când îți zic că el îți place Și că tu demult îi placi. Voi jucați în comedie Rolul vostru de-nțelept, Dar de ce unul la altul Vă…
- Mureșanu – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Mureșanu – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu (Mureșanu singur într-o pădure. Pe o muche de deal o biserică veche c-un turn de piatră. Noapte, lună. Orologiul bisericei bate miezul nopții.) I MUREȘANU În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se zbate miazănoaptea… iar prin a…