Culeasă – Poezie de Mihai Eminescu
Când aş şti că mi-ai veni
Cărăruşa ţi-aş plivi
Şi de iarbă şi de nalbă
Să vii, dragă, mai degrabă.
Dar cărarea neplivită,
Vai, nu-ţi este îngrădită,
Nici cu pari, nici cu nuiele,
Numai cu cuvinte grele.
Ar putea să te intereseze și :
- Fata-n grădina de aur – Poezie de Mihai Eminescu Fata-n grădina de aur – Poezie de Mihai Eminescu A fost odat-un împărat, el fu-ncă În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn, Când în păduri, în lacuri, lanuri, luncă, Vorbeai cu zeii, de sunai din corn. Avea o fată dulce, mândră, pruncă, Cu cari basme vremile ș-adorn, Când…
- Călin – poezie de Mihai Eminescu Călin – poezie de Mihai Eminescu Gazel Toamna frunzele colindă, Sun-un grier sub o grindă, Vântul jalnic bate-n geamuri Cu o mână tremurândă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. Ce tresari din vis deodată? Tu auzi păşind în tindă – E iubitul care vine De…
- Luceafărul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Luceafărul – Versuri / Poezie de Mihai Eminescu A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată. Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinţi Şi luna între stele. Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul…
- Cezara – Nuvelă de Mihai Eminescu Cezara – Nuvelă de Mihai Eminescu Capitolul I Era-ntr-o dimineaţă de vară. Marea şi-ntindea nesfârşita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopţii, stâncile negre de rouă abureau şi se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele,…
- În vremi demult trecute – Poezie de Mihai Eminescu În vremi demult trecute – Poezie de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază…
- Antropomorfism – poezie de Mihai Eminescu Antropomorfism – poezie de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă…
