Mihai Eminescu – Poezii, Versuri și Opere Literare

Ector și Andromache (după Schiller) – Versuri de Mihai Eminescu   ANDROMACHE Vrea Ector în vecie să meargă de la mine, Unde Ahil cu-a sale neapropiali mâne Aduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi? Cine-o-nvăța copilu-ți în vremea viitoare S-arunce lănci și zeii Olympului s-adoare, Când Orcul de-ntuneric în sânu-i te-o-nghiți? ECTOR Femeie scumpă mie,…

Cântecul lăutarului – poezie de Mihai Eminescu Ca povestea cea sărmană Care nimeni n-o-a-nțeles, Trec prin vremea tristă, vană, Cum prin secoli un eres. Sunt ca lira spartă-n stâncă, Sunt ca glasul din pustii, Sunt ca marea cea adâncă, Sunt ca moartea între vii. Dintre chinuri ce mă-neacă Eu sorbeam mirul curat, Cum o lebădă…

Mortua est! – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce îşi moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii hotar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte şi flori de lumină, Când norii cei negri par…

Ecò – Versuri de Mihai Eminescu   Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri ­ miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos…

Cântec vechi – Poezie de Mihai Eminescu Vino, scumpă, de priveşte Dorul tău cum mă munceşte. Nici defel cum nu mă lasă Nici să intru seara-n casă, Ci din aşternut mă scoală, Ca pe-un pătimaş de boală, Şi mă face de alerg Neştiind pe unde merg. Când în zori de dimineaţă, Mă visez cu tine-n…

Mitologicale – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul…

Ea-și urma cărarea-n codru – Versuri de Mihai Eminescu   Ea-și urma cărarea-n codru. Eu mă iau pe a ei urmă, Când ajung cu ea alături Răsuflarea-mi mi se curmă. Mai răsuflu înc-o dată, Zic o vorbă, ea tresare Și se uită-n altă parte Și răspuns de loc nu are. Dar mereu de ea m-apropiu…

Cântec de nuntă (după Goethe) – Poezie de Mihai Eminescu Povestim și cântăm de-acel conte cu drag Ce-odat locuit-a castelul, Azi când un nepot al fericelui moșneag Îl face pe însurățelul. Fusese acela în sfântul război, C-onoare luptase pin multe nevoi; De pe cal când se dete întors înapoi Găsi cetățuia lui susă ­ Dar…

Misterele nopții – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   Când din stele auroase Noaptea vine-ncetişor, Cu-a ei umbre suspinânde, Cu-a ei silfe şopotinde Cu-a ei vise de amor; Câte inimi în plăcere Îi resaltă uşurel! Dar pe câte dureroase Cântu-i mistic le apasă, Cântu-i blând, încetinel. Două umbre, albicioase Ca şi fulgii de ninsori,…

Ea era albă ca zăharul – Versuri de Mihai Eminescu   Ea era albă ca zăharul, atât corpul deasupra şoldurilor, acea bogăţie de frumuseţe strălucită şi rotundă la umeri, cu globurile de zăpadă a sânilor, pătate în vârf cu două alunele dogorite, cât şi mai în jos unde pântecele se adună ca sculptat într-un nod…

Cântec caracudesc – Poezie de Mihai Eminescu Era odat’ – abia-i un an -Cînd Tit era puternic, Și vău,vău, vău cel șarlatan Era smerit, cucernic Dar ah! făcum – sărmanul Tit -La Văcărești el e menit, O, jerum, jerum, jerum, O! quae mutatio rerum! Și-atunci cînd mare Tit era,slavita caracuda La Trei-Sfetițe conacea, Lipsită de-orice…

Miron și frumoasa fără corp – Versuri de Mihai Eminescu   I   Ce lumină-i și ce vorbe Jos sub grinzile colibii? Marta mânuie cociorbe, Iar Maria toacă hribii, Iar ciobanu-și pune gluga, Mai îndrugă câte-ndrugă, Iese-n noaptea cu scântei Ș-o tuli urât de fugă, Parcă-i dracul în călcăi. Iar la colțul marei vetre Stau…

E trist ca nimeni să te știe – Poezie de Mihai Eminescu   E trist ca nimeni să te știe, Dar și mai trist să-ți zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deși ai fost ca Dumnezeu. Unde sunteți, iubiri deșarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni…

Când … – Poezie de Mihai Eminescu Când luna prin nouri pe lume veghează, Când fiece undă se-mbracă c-o rază, Când cântă al somnului ginii nătângi ­ Tu tremuri și plângi. Când luna aruncă o pală lumină Prin merii în floare-nșirați în grădină, La trunchiul unuia pe tine te-aștept ­ Visând de deștept. Când soarele…

Miradoniz – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   Miradoniz avea palat de stânci. Drept streşină era un codru vechi Şi colonadele erau de munţi în şir, Ce negri de bazalt se înşirau, Pe când deasupra, streşina antică, Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt, O vale-adâncă ce-ngropa în codri, Vechi ca pământul, jumeta din…

E împărțită omenirea – Poezie de Mihai Eminescu   E împărțită omenirea În cei ce vor și cei ce știu. În cei dentâi trăiește firea, Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu. Când unii țese haina vremei, Ceilalți a vremii coji adun: Viață unii dau problemei, Ceilalți gândirei o supun. Dar pace este între dânșii: Ce unii…

Când te-am văzut, Verena – Poezie de Mihai Eminescu Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi Zăvor voi pune minții-mi, simțirei mele lacăt, Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt Prin ușile gândirei, cămara tristei inemi. Căci nu voiam să ardă pe-al patimilor rug Al gândurilor sânge și sufletu-n cântare-mi; Și nu…

Minte și inimă – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   I   Ce privești în jos smerită, Că te mânii te prefaci, Când îți zic că el îți place Și că tu demult îi placi. Voi jucați în comedie Rolul vostru de-nțelept, Dar de ce unul la altul Vă uitați atât de drept? De…

E ceasul cel de taină – Poezie de Mihai Eminescu   E ceasul cel de taină, în care-inelul sorții Unește-al vieții capăt cu începutul morții: Sub piedica aceasta bătrânii mor în pace Și se concep copiii acei ce se vor face; Cei însurați desigur aceia că vor naște; Pe cel făr- de soție iubirea îl…

Când se juca Elisa Müller – Poezie de Mihai Eminescu Pe genunchii-mi te-am purtat. Ți-am privit în față, Ochii-mi ochii-ți a cătat, Gura-mi, buza-ți creață ­ Și m-am pus pe sărutat. Cine mă învață? Ca o mamă blând și lin Ce-un copil răsfață, Mângâiat-ai fruntea mea Și m-ai strâns în brață. Ah, cât te iubesc…

Mii de stele…dulce sară – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   Mii de stele…dulce sară Peste codri se coboară, Peste vârfuri trece lună Iar isvoarele răsună. Cine-mi trece luncile Domniţa cu pruncile; Cine-mi trece mândra luncă, Domniţa mea cu o pruncă Cine-mi trece lunca mare, Fata lui Dragoş călare Pe-un cal alb ca de…

După ce atâta vreme – Poezie de Mihai Eminescu   După ce atâta vreme Laolaltă n-am vorbit, Mie-mi pare că uitarăm Cât de mult ne-am fost iubit. Dar acum te văd nainte-mi Dulce, palidă cum șezi ­ Lasă-mă ca altădată Umilit să-ngenunchez, Lasă-mă să-ți plâng de milă, Să-ți sărut a tale mâni… Mânușițe, ce făcurăți…

Când privești oglinda măriei – Poezie de Mihai Eminescu Când privești oglinda mărei, Vezi în ea Țărmuri verzi și cerul sărei, Nor și stea. Unda-n plesnetul ei geme Și Eol Sună-n papura ce freme Barcarol. Un minut dacă te-i pierde, Tu, măcar, Sub noianul mării verde Și amar, Colo-n umeda-i pustie, Ca-n sicriu, Te-ai simți…

Mi-am zidit monument – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu   Mi-am zidit monument decât acel de fier Mult mai trainic și nalt ca piramizi cerești; Ploaia nu-l va mânca, nici acvilonul slab, Nici al anilor șir, vremile cari fug. Nu de tot voi muri, partea mai bună a mea Va scăpa de mormânt… (după…