O, adevăr sublime… – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu
O, adevăr sublime! o, tinichea și paie!
O, poezie mândră! o, buiguit nerod!
Istorie spirată minciună și bătaie,
Amor ceresc și dulce a můcoșilor plod.
O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec,
Cu creierul ca ceața, cu coaste de berbec,
Stăpân pe-a ta gândire cum ești p-instinct stăpân
Se vede când femeia golește al ei sân.
Când poala și-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne,
Tu nu surâzi cu râsul cel lacom și murdar,
Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un câne,
Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har.
Nu ești gelos ferit-a… cucoșii doar și vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii
Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă defel.
Ești bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale.
Tu îi iubești atâta încât îi strângi de gât…
Și-i faci s-admire geniul sunarea unei oale
Și limba ta de flacări și plină de urât.
Istoria omenirei cu regi de poezie,
Cu regii de războaie e ca și un poem;
Dar totuși rog divina ca depărcior rămâie
De corpul meu nevrednic nu-mi vine la cherem.
Cugetători ai lumei! o, împuțiți eterul
Cu sisteme înalte, puneți-l în săltar.
O ladă este lumea cu vechi buclucuri ceriul
De stele și comedii vă este un hămbar.
Preoți cu crucea-n frunte, visternici de mistere,
Voi sunteți sarea lumei, formați inima ei.
E rău numai că ziua stați pe mâncat și bere
Și sara pe minciune și noaptea pe femei.
O, drăngăniți pe gânduri voi, muzici; voi, sculptor,
Îmi pipăiți cu mâna un corp tremurător;
Și, voi, artiști dramatici, strâmbați-vă la lună,
Pictori, eternitatea v-așteaptă c-o cunună.
Tu, timp, nu poți cununa în degete s-o sfermi,
Căci zugrăvir-atâta de bine saci de viermi.
O, regi, ce puși pe tronuri de Dumnezeu sunteți,
Să plătiți balerine și țiitori s-aveți,
O, diplomați cu graiul politicos și sec,
Lumea cea pingelită o duceți de urechi.
Îmi place axiomul cel tacit, ființi spurcate:
Popoarele există spre a fi înșelate.
Ar putea să te intereseze și :
- Ondina – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Ondina – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie…
- Mușatin și codrul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Mușatin și codrul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu I Saracă Țară-de-Sus, Toată faima ți s-a dus! Acu cinci sute de ai Numai codru îmi erai… Împrejur nășteau pustii, Se surpau împărății, Neamurile-mbătrâneau, Crăiile se treceau Și cetăți se risipeau Numai codrii tăi creșteau. Verde-i umbra nepătrunsă…
- Cezara – Nuvelă de Mihai Eminescu Cezara – Nuvelă de Mihai Eminescu Capitolul I Era-ntr-o dimineaţă de vară. Marea şi-ntindea nesfârşita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopţii, stâncile negre de rouă abureau şi se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele,…
- Miron și frumoasa fără corp – Poezie de Mihai Eminescu Miron și frumoasa fără corp – Versuri de Mihai Eminescu I Ce lumină-i și ce vorbe Jos sub grinzile colibii? Marta mânuie cociorbe, Iar Maria toacă hribii, Iar ciobanu-și pune gluga, Mai îndrugă câte-ndrugă, Iese-n noaptea cu scântei Ș-o tuli urât de fugă, Parcă-i dracul în călcăi. Iar…
- Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! – Poezie de Mihai Eminescu Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! – Versuri de Mihai Eminescu Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! Și eu să-mi știu osânda… să te iubesc în veci, În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind, De-a genelor mișcare nădejdea să mi-o prind, Zâmbirea gurei crude să-mi fie…
- Luceafărul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Luceafărul – Versuri / Poezie de Mihai Eminescu A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată. Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinţi Şi luna între stele. Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul…
