Cum se scrie corect ? Mulge sau Mulje ?
Una dintre greșelile comune din gramatica limbii române, implică încurcarea literelor „ge” și „je” la scrierea unor cuvinte.
În limba română, din punct de vedere gramatical, acest cuvânt poate avea o singură formă corectă, iar această formă se scrie cu literele „ge”.
Forma corectă a acestui cuvânt este : Mulge
Să poți scrie corect din punct de vedere gramatical este atât un avantaj cât și o esențialitate pentru vorbitorul de limba română. Singura cale prin care putem ajunge la o comunicare eficientă este printr-o gramatică cât mai exemplară.
Întreg sensul unei propoziții se poate schimba din cauza unei „mici” greșeli, fie aceasta o greșeală de punctuație, o literă folosită într-un alt loc decât cel intenționat, sau o greșeală de stil.
Pentru a înțelege cum poate o singură virgulă să schimbe sensul unei propoziții, luați exemplul de mai jos :
Nu voi mulge eu vaca.
Nu, voi mulge eu vaca.
Chiar dacă unui necunoscător de gramatică i s-ar putea părea că aceste două propoziții sunt identice, noi vă asigurăm că nu sunt. Virgula din a doua propoziție are scopul de a separa „nu” de propoziție, astfel acest „nu” se referă la altceva decât cuvintele care îl urmează (adesea este folosit ca o negație pentru o afirmație anterioară a unui alt interlocutor, sau drept răspuns la o întrebare care începe cu „nu”, negându-l pe acel „nu” din întrebare).
Astfel, lipsa virgulei din prima propoziție are scopul de a transmite faptul că acțiunea dată nu a avut loc, nu are loc sau nu va avea loc, pe când virgula din cea de-a doua propoziție are scopul de a transmite că acțiunea a avut loc, are loc sau urmează să aibă loc.
Să te întrebi care este forma corectă a unui cuvânt este întotdeauna benefic.
Propoziții cu Mulge – Cuvântul Mulge
Propoziții cu Mulge – sens propriu și figurat
Nu poate vorbi acum, mulge vaca.
Tu ține-o de coarne, iar eu o voi mulge.
Ai auzit că se poate mulge veninul de șarpe ?
Nu știam că poți mulge un cal.
Ar putea să te intereseze și :
- Cum se scrie corect ? Atrage sau Atraje ? Cum se scrie corect ? Atrage sau Atraje ? Una dintre greșelile comune din gramatica limbii române, implică încurcarea literelor „ge” și „je” la scrierea unor cuvinte. În limba română, din punct de vedere gramatical, acest cuvânt poate avea o singură formă corectă, iar această formă se scrie cu…
- Cum se scrie corect ? Săgeată sau Săjeată ? Cum se scrie corect ? Săgeată sau Săjeată ? Una dintre greșelile comune din gramatica limbii române, implică încurcarea literelor „ge” și „je” la scrierea unor cuvinte. În limba română, din punct de vedere gramatical, acest cuvânt poate avea o singură formă corectă, iar această formă se scrie cu…
- Cum se scrie corect ? Gelozie sau Jelozie ? Cum se scrie corect ? Gelozie sau Jelozie ? Una dintre greșelile comune din gramatica limbii române, implică încurcarea literelor „ge” și „je” la scrierea unor cuvinte. În limba română, din punct de vedere gramatical, acest cuvânt poate avea o singură formă corectă, iar această formă se scrie cu…
- Cum se scrie corect ? Geme sau Jeme ? Cum se scrie corect ? Geme sau Jeme ? Una dintre greșelile comune din gramatica limbii române, implică încurcarea literelor „ge” și „je” la scrierea unor cuvinte. În limba română, din punct de vedere gramatical, acest cuvânt poate avea o singură formă corectă, iar această formă se scrie cu…
- Cum se scrie corect ? Ager sau Ajer ? Cum se scrie corect ? Ager sau Ajer ? Una dintre greșelile comune din gramatica limbii române, implică încurcarea literelor „ge” și „je” la scrierea unor cuvinte. În limba română, din punct de vedere gramatical, acest cuvânt poate avea o singură formă corectă, iar această formă se scrie cu…
- Cum se scrie corect ? Cuget sau Cujet ? Cum se scrie corect ? Cuget sau Cujet ? Una dintre greșelile comune din gramatica limbii române, implică încurcarea literelor „ge” și „je” la scrierea unor cuvinte. În limba română, din punct de vedere gramatical, acest cuvânt poate avea o singură formă corectă, iar această formă se scrie cu…