Între nouri și-ntre mare – Poezie de Mihai Eminescu
Între nouri și-ntre mare
Zboară paseri călătoare
Cum nu pot și eu să zbor
Să mă iau pe urma lor!
Și departe de la maluri
Trec corăbii peste valuri,
Trec cu pânze lucitoare
Și se pierd în depărtare.
Cum nu am aripi să zbor,
Să mă iau pe urma lor!
Că m-aș duce, tot m-aș duce,
Dor să nu mă mai apuce,
Peste undele cu spume,
Peste mare, peste lume;
Ș-aș vedea cum trec cu toate,
Rânduri-rânduri arătate,
Înnegrirea malurilor,
Strălucirea valurilor,
Stolul rândurelelor,
Tremurarea stelelor
Poate că mi-ar fi mai bine,
Poate te-aș uita pe tine.
Alei puică, alei dragă,
Cumu-i frunza cea pribeagă
E viața mea întreagă,
Căci dragostea ta mă strică
De nu m-aleg cu nimică;
Viața trece, frunza pică,
Trece fără mângâiere,
Ca izvorul de durere,
Trece și se prăpădește,
Arde și se mistuiește,
Fără noimă, fără rost,
Bine-ar fi, să nu fi fost.
Vai de-acela ce iubește
Și nu se învrednicește
Să câștige ce-a dorit,
Să fie-a lui ce-a iubit.
Puica cea dezmierdăcioasă,
Din ochi negri mângâioasă,
Puica ademenitoare,
Din ochi negri visătoare,
Dragostea de puiculiță
Cu gușa de porumbiță,
Cu gurița mitutea,
Cu gropițe lângă ea,
Cu zâmbirea ei cu haz,
Cu gropițe în obraz,
Și cu dragostea în ochi
De mă tem să n-o deochi.
Noaptea când te-nchipuiesc
Îmi vine să-nnebunesc,
Iară ziua aș lua
Lumea-n cap de jelea ta.
Norilor, o, norilor,
Unde-i țara florilor?
Unde ea acum trăiește,
Iară câmpul înverzește
Și codrul văzând-o crește;
Și când trece prin grădină
Toți copacii i se-nchină
Și încep să înflorească,
Pe ea s-o împodobească
Căci văzând-o, toată țara
Crede că e primăvara.
Ar putea să te intereseze și :
- La curtea cuconului Vasile Creangă – de Mihai Eminescu La curtea cuconului Vasile Creangă – de Mihai Eminescu Pe când ţara de jos a Moldovei e semănată numai de coline care, arate primăvara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, nişte muşunoaie mari şi negre, în ţara de sus colinele devin dealuri şi văile -râpe. Cei dintâi înalţă…
- Mușatin și codrul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Mușatin și codrul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu I Saracă Țară-de-Sus, Toată faima ți s-a dus! Acu cinci sute de ai Numai codru îmi erai… Împrejur nășteau pustii, Se surpau împărății, Neamurile-mbătrâneau, Crăiile se treceau Și cetăți se risipeau Numai codrii tăi creșteau. Verde-i umbra nepătrunsă…
- Antropomorfism – poezie de Mihai Eminescu Antropomorfism – poezie de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă…
- Ecò – Poezie de Mihai Eminescu Ecò – Versuri de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri miros Și umbră adânc viorie; Și…
- Egipetul – Poezie de Mihai Eminescu Egipetul – Versuri de Mihai Eminescu Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur, Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc şi aur; Pe-al lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc, Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte…
- Ondina – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Ondina – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie…
