Asupra operelor nouă a unui autor cunoscut – Mihai Eminescu, poezie
Pişcată-ţi este mâna ta de streche,
De mişti în veci condeiul pe hârtie,
Dureaz-un şir sau fabrică o mie,
Cuvinte nouă-or fi, dar plagă veche.
Dac-ai avea de spus ceva ai scrie:
Ca alţi creştini, dar ce-ai de zis, Ureche?
Cu Pantazi fiind în veci păreche,
Tu izvodeşti, cel mult, ce dânsul ştie.
Ţi-asamăn capul unei vii paragini,
Şi vânt şi pleavă sunt a tale scrieri
De zei lipsite numeroase pagini.
Zadarnic paiul sec al minţii-l trieri
Drapându-i nula ei cu multe-imagini,
Nimic nu iese dintr-un dram de crieri.
Ar putea să te intereseze și :
- Luceafărul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Luceafărul – Versuri / Poezie de Mihai Eminescu A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată. Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinţi Şi luna între stele. Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul…
- Icoană și privaz – Poezie de Mihai Eminescu Icoană și privaz – Poezie de Mihai Eminescu De vrei ca toată lumea nebună să o faci, În catifea, copilă, în negru să te-mbraci Ca marmura de albă cu fața ta răsari, În bolțile sub frunte lumină ochii mari Și părul blond în caier și umeri de zăpadă…
- Călin Nebunul – Poezie / Basm de Mihai Eminescu Fost-a împărat odată şi trei fete el avea Cât puteai privi la soare, da’ la ele ca mai ba. Nicio vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseţa astor fete de-mpărat. Dar deşi nu-ţi poţi da vorba despre ele și cuvântul, Mintea tot le – atinge umbra,…
- Gemenii – Poezie de Mihai Eminescu Gemenii – Poezie de Mihai Eminescu O candelă subțire sub bolta cea înaltă Lumină peste regii cei dacici laolaltă, Cari tăiați în marmur cu steme și hlamide Se înșirau în sală sub negrele firide, Iar colo-n fruntea salei e-un tron acoperit C-un negru văl de jale, căci Sarmis a…
- Odin și poetul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Odin și poetul – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu I Ei cer să cânt… durerea mea adâncă S-o lustruiesc în rime și cadențe Dulci ca lumina lunei primăvara Într-o grădină din Italia. Să fac cu poezia mea cea dulce Damele să suspine, ce frumoase Pot fi pentru…
- Mureșanu – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu Mureșanu – Poezie / Versuri de Mihai Eminescu (Mureșanu singur într-o pădure. Pe o muche de deal o biserică veche c-un turn de piatră. Noapte, lună. Orologiul bisericei bate miezul nopții.) I MUREȘANU În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se zbate miazănoaptea… iar prin a…