Ai noștri tineri – poezie de Mihai Eminescu

Ai noștri tineri – poezie de Mihai Eminescu

Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gât cravata cum se leagă, nodul,
Ş’apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.

La ei îşi cască ochii săi nerodul
Că-i vede – în birje răsucind mustaţă,
Ducând în dinţi ţigara lungăreaţă…
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.

Vorbesc pe nas, ca s-alti-mbănci se strâmbă:
Stâlpi de bordel, de crâşme, cafenele,
Şi viaţa lor nu şi-o muncesc şi-o plimbă.

Ş’aceste mărfuri fade, uşurele,
Ce au uitat pân’ şi a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul ţării: stele